Prima reacţie la aberanta decizie de tăiere a teilor de pe Ştefan cel Mare

„Am constatat cu mare surprindere, la fel ca toti iesenii, ca Primaria a inceput o actiune de taiere a copacilor de pe Bd. Stefan cel Mare in cadrul lucrarilor mai ample ce se desfasoara pe aceasta strada.

Consideram total inoportuna si daunatoare aceasta actiune de taiere a teilor care sunt sanatosi si nu pun in pericol trecatorii. Solicitam Primariei sa dispuna de urgenta oprirea taierii copacilor din aceasta zona, o actiune ireversibila si cu efecte daunatoare pe termen lung. Iasiul are nevoie de cat mai multe spatii verzi, capitol la care suntem deficitari in multe zone din oras si ar fi pacat ca tocmai in centru, unde se amenajeaza o zona pietonala, sa nu avem parte de umbra copacilor.

Solicitam, de asemenea, ca inainte de a se lua masuri de “toaletare” sau taiere a copacilor din zone atat de importante ale Iasiului sa se consulte specialisti in domeniu, cum ar fi cei de la Gradina Botanica. Asemenea initiative ar trebui supuse dezbaterii opiniei publice, asa cum s-a facut, de exemplu, in acest an in orasul belgian Tournai care a gazduit finish-ul unei etape din Turul Frantei. Organizatorii Turului Frantei au cerut taierea unor copaci din zona liniei de finish, Primaria din localitate a supus dezbaterii aceasta initiativa, locuitorii s-au opus si copacii nu au mai fost taiati.

Solicitam societatii civile iesene sa reactioneze si sa se alature demersului nostru.

Avem incredere ca Primaria va tine cont de cererea iesenilor care nu doresc ca teii de pe Bd.Stefan cel Mare sa fie taiati”.

Iordana Leahu, director executiv, Clubul de Ciclism si Ecologie IasiBike

Administratie

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)