Atitudine uluitoare a ministrului de Interne. Blocaţi străzile, că USL vă apără!

Jandarmeria a dat azi un comunicat în care preciza că zeci de persoane care au protestat în Piaţa Universităţii sunt cercetate, pentru că au blocat cu intenţie un drum public.

Totodată, şapte persoane sunt cercetate pentru ultraj si distrugere, alte 50 fiind amendate pentru tulburarea liniştii.

Ulterior, ministrul de Interne Mircea Duşa a avut o ieşire uluitoare.

El a precizat că a dispus o anchetă la nivelul Jandarmeriei Bucureşti legat de comunicatul de presă al jandarmilor.

“Am dispus astăzi inspectorului general al Jandarmeriei să îi identifice pe toţi domnii aceia care se ocupă de comunicate de presă, care nu au nici o legătură cu realitatea şi care nu respectă exact activitatea Jandarmeriei”, a declarat Mircea Duşa.

“Vreau să îi asigur pe cetăţeni că pot în continuare să protesteze şi să îşi exprime părerile fără nici o teamă şi fără nici o repercusiune din partea organelor de ordine, sigur, respectând legea”, a adăugat ministrul.
Cu alte cuvinte, românii pot bloca oricând străzile, că ministrul USL îi apără. Oare ce atitudine va avea Mircea Duşa când străzile vor fi blocate de manifestanţi nemulţumiţi de guvernul Ponta?

Administratie, Politica

Comentarii

6 comentarii to “Atitudine uluitoare a ministrului de Interne. Blocaţi străzile, că USL vă apără!”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)