Atacul USL la adresa UE şi SUA a fost retorică electorală. O spune Corlăţean, bravul ministru de Externe. Adică întâi pârjolim, apoi ne pare rău

Mă uit la Titus Corlăţean şi sincer, îmi provoacă milă. „Atacurile la adresa oficialilor americani şi europeni reprezintă retorică de campanie”. O spune ministrul de externe, Titus Corlăţean.

Ca şi cum n-ar fi existat nimic grav în ultimele 2 luni. Doar simple declaraţii de campanie. Făcute de premierul Ponta şi de interimarul de la Cotroceni. N-a invitat-o Ponta pe Merkel să vină să voteze la referendum? N-a spus Crin că, cel mai tare îi e frică la alegerile viitoare de Departamentul de Stat al SUA? N-a spus acelaşi Crin că Merkel ar fi trebuit să-i dea lui Băsescu în Germania o bucăţică de pământ unde Băsescu să se joace? N-a spus deputatul PSD Florin Iordache: „Cine mai e şi Bruxelles-ul ăsta?”.

Ce mai afirmă Corlăţean acum, după ce bătălia referendumului a fost tranşată: „Vom avea de dus o muncă susţinută, e nevoie de efort, românii nu sunt anti-europeni şi nici anti-americani”.

Păi cine a sădit neîncrederea, amice Titus? Cine l-a atacat brutal pe preşedintele Comisiei Europene, Barroso?

E bine că, într-un final, unii lideri ai USL îşi toarnă cenuşă-n cap. Dar nu e cam mare preţul? A meritat atacul barbar la adresa şefilor europeni sau americani doar ca liberalul Crin Antonescu să-şi satisfacă pofta de a ajunge la Cotroceni?

Până una-alta, USL are o problemă internă. Dovada o reprezintă şi ieşirea de azi a liberalului Ioan Ghişe, că mâine Parlamentul ar trebui să dea peste cap decizia CCR pe suspendare. Ba mai mult, Ghişe a spus, tot în seara asta, că mâine dimineaţă propunerea sa va fi discutată în forurile de conducere a PNL.

Pe cine să credem? Pe Corlăţean, care încearcă disperat să refacă imaginea României pe plan extern sau pe liberali, care nu înţeleg cât rău fac ieşirile gen Ghişe? Sau pe Voiculescu, care si-a scos oastea de la Antena3 sa mai incerce o ultima sfortare?

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)