Alianţa Molâilor de Dreapta
PDL, PNŢCD, partidul lui MRU şi Noua Republică vor forma o nouă alianţă, care îşi închipuie că se poate bate cu USL. Lucrurile se mişcă greu, în ciuda semnalelor liniştitoare date de liderii celor patru grupări. Deocamdată e Alianţa Molâilor de Dreapta (AMD). Si la centru si la nivel local.
PDL are destui şmecheri care nu vor să facă un pas în spate, MRU e încă prea firav si tot intarzie cu noul partid, din PNŢCD a rămas doar numele, iar Noua Republică e atât de mic, încât nu contează.
Să luăm exemplul Iaşului, unde AMD nu există. Sau există, dar numai pe hârtie. Cine sunt liderii celor patru grupări? La PNŢCD probabil medicul Constantin Fătu, la Noua Republică 9 ieşeni din 10 habar n-au unde le e sediul, iar gruparea MRU e încă în stadiul de proiect. Ati auzit de vreun iesean membru al ICCD?
Nici la PDL lucrurile nu stau mai grozav. În judeţ, partidul e varză, iar diversele aripi din organizaţie se gândesc mai degrabă la funcţiile interne, decât la războiul cel mare din 9 decembrie. În plus, prieteniile şi firele care îi leagă pe unii pedelişti ieşeni de PSD sau PNL sunt mai importante decât politica fermă, de opoziţie.
La Paşcani, PDL a luat 5 la sută la locale. Un rezultat incredibil, care trebuia să măture imediat conducerea de acolo. Sforarul Ioan Ioniţă şi-ar fi dat cică demisia, dar cine a venit în loc? Nimeni nu ştie. La fel s-a întâmplat şi în alte localităţi, unde scorul democrat-liberalilor e format dintr-o singură cifră. N-a fost schimbat nimeni.
O vară întreagă, filiala a fost în adormire. Sau intr-un boicot continuu. Singurul care a mai mişcat a fost Gabriel Surdu, dar nu pentru a întări filiala, ci dimpotrivă, pentru a-si face el partie catre functii inalte.
Nu există încredere între parlamentari. E aşteptat acelaşi salvator Gheorghe Flutur, care anul ăsta a primit şi el două mari lovituri: pierderea şefiei CJ Suceava şi recentul deces al soţiei.
AMD crede ca poate scoate un scor bun în Iaşi. Nu este exclus. Pentru asta e nevoie insa de iniţiativă. Şi de inteligenţă. Simpla aterizare pe liste a lui MRU nu e suficientă, oricât de bine ar sta fostul premier în municipiu.
Deocamdată, proiectul molâilor este doar salvarea propriilor scaune.
PS: MOLÂU (DEX): lipsit de forţă, de energie, de elan, încet, greoi, leneş.

Totusi cred ca ar trebui sa avem rabdare.O alianta nu se creaza batand din palme.Eu am mare incredere in aceasta Forta Populara!In ceea ce priveste Filiala Iasi a PDL,stiu ca domnul Vasile Blaga,nu are o parere foarte buna si are de gand sa schimbe conducerea.Dar cand si cu cine,nu stiu.Cred ca doamna Cristina Dobre ar fi o solutie mult mai buna,decat cuplul Oprea-Spanu.Probabil,dupa parlamentare.
te-ai dat si tu Florine cu USL ca de-acolo vine mierea sau cum? vrem in continuare Nichita si Fenechiu?
@mircea, eu scriu ce vad. ca unora sau altora nu le convine e alta mancare de peste.
Singura solutuie este ca la Parlamentare sa votam iesirea din parlament a trupei lui Ali Baba (Basescu) si vom igieniza si spectrul politic de toate marionetele ca: Ungureanu, Papa *editat* , ala cu usturoiul si altii! Corul de bocitoare din jurul hidoseniei urat mirositoare nu vede ca pe agenda javrelor, Romania si romanii sunt la…si altii
@Dane, ce vorbesti mai baiatule? tu nu ai vaztut ca era cat pe ce sa ne scoateti din Europa? afara cu Ponta, Crin si toti hidosii din jurul lor.
Bai nene remus ,pe bune ,cine se inscrie in …viitorul partid al lui UNGUREANU?……FORTA CIVICA am inteles ,cumparat de la unul “martor” al lui BASESCU in scandalul cu lovirea copilului la PLOIESTI in 2004!…alta hahalera,cum sa spui ca nu a lovit ,cand este tocmai invers ,spun oameni de la fata locului!….de ce nu-l lasa pe copil sa spuna ce si cum?….el nu minte…acest UNGUREANU se crede mare om politic,dar el nu-si da seama ca-i prea mic pentru politica…din securist nu poti deveni peste noapte mare om politic,nu te vrea poporul pe care in unele cazuri l-ai TRADAT!…sa fie clar…nu le are cu viata politica,cu traiul unui popor,cu bunastarea lui ,stie numai “turnatorii “sa faca!….mai are si sotia angajata la ROMPETROM-ul dupa care plange o tara intreaga,sti el cum se traieste cu o pensie de mizerie?….cum se traieste la tara?….un pensionar care doreste desteptarea romanilor,acum in ceasul al 12-lea,la alegerile din toamna!….