Dumitru Oprea: Propaganada antenelor nu poate întreţine la nesfârşit valul de ură
Senatorul PDL Dumitru Oprea critică atitudinea PNL din ultima vreme, el susţinând că liberalii se îndreaptă către autodistrugere, prin radicalismul manifestat în ultimul timp.
Oprea crede că un asemenea radicalism vine din partea unor personaje cărora nu le mai pasă de izolarea ţării, de costurile economice sau de spiritul democraţiei.
„PNL tinde să devină un conglomerat de oameni furioşi, contaminaţi de ura antenelor, iar faptele lor, cât se află la guvernare, riscă să ducă România către periferia Europei”, apreciază Oprea.
El spune că o atitudine de acest gen era aşteptată mai degrabă din partea PSD şi PC, însă nu şi din partea PNL.
„Propaganda antenelor nu poate întreţine la nesfârşit un val de ură aruncat peste o ţară întreagă, pentru că deja se vede în sondaje. Poporul nu poate fi păcălit la infinit de personaje care comit abuzuri în numele său. Iar PNL se autodistruge, prin încălcarea grosolană a spiritului democratic, deschis, ce l-a caracterizat dintotdeauna”, adaugă Dumitru Oprea.

Oricum ar trebui sa boicotam si Antenele,tocmai pentru ca au devenit de nesuportat!
Domnule Oprea, un vechi proverb spune ca ” cainele moare de drum lung si ………. de grija altuia” Dvs, care pe fata ati fost partas la incercarea disperata de rupere si distrugere a PNL-ului prin infiintarea PLD , nu mai aveti calitatea morala sa dati sfaturi PNL.Putina decenta stimabile.