Ponta: Vom avea mai mulţi parlamentari ca până acum, legea este greşită

Premierul Victor Ponta a declarat azi că legea în baza căreia se vor desfăşura alegerile parlamentare „este o variantă greşită”, iar una dintre consecinţe va fi aceea că în urma scrutinului, numărul de senatori şi deputaţi va fi mai mare decât în actuala legislatură.

„Nu doar pentru că se va întâmpla ce s-a întâmplat în 2008: cel care câştigă colegiul stă acasă, iar cel care pierde vine în Parlament. Mai mult, a doua hibă a acestei legi este aceea că vom avea mai mulţi parlamentari decât avem acum”, a spus Ponta.

Premierul şi-a argumentat afirmaţia prin faptul că „USL câştigând foarte multe colegii cu peste 50%, pentru PDL şi PP-DD va trebui să existe o compensare şi se vor da practic mandate în plus”.

„Deci pe un colegiu va fi un parlamentar USL ales cu peste 50% şi un parlamentar de la PDL sau PD-DD, ceea ce este o greşeală”, a adăugat şeful executivului.

În judeţul Iaşi spre exemplu, dacă USL ia 50 la sută plus unu din voturi în toate colegiile, ne putem trezi cu 22-23 de parlamentari în loc de 17.

Citeste pe aceeaşi temă:

23 de parlamentari în toamnă, în loc de 17, în judeţul Iaşi. Vezi în ce condiţii vom avea doi parlamentari într-un colegiu

Politica

Comentarii

5 comentarii to “Ponta: Vom avea mai mulţi parlamentari ca până acum, legea este greşită”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)