Cum îndeasă USL-ul procente în tolba lui Dan Diaconescu
TV-urile de ştiri au transmis azi la prânz spectacolul jenant de la Ministrul Economiei. În rolul principal s-a aflat Dan Diaconescu, venit să facă tărăboi la deschiderea ofertelor de privatizare a Oltchim.
Patronul OTV s-a târguit cu şeful privatizării Remus Vulpescu ca la piaţă, în văzul tuturor. Toate TV-urile au transmis secvenţe memorabile de la circul pe care Diaconescu l-a făcut într-un birou oarecare din Ministerul Finanţelor.
Aparent, episodul cu savuroasa discuţie Vulpescu-Diaconescu pare unul minor, dar lucrurile sunt mult mai complicate.
Jaful cu privatizarea Oltchim răcnit de patronul OTV e un subiect sensibil. Şi cu impact maxim. Mulţi dintre cei disponibilizaţi pe vremuri din fabricile statului au trăit pe pielea lor dezastrul din industrie.
Din păcate, puţine privatizări au reuşit în România, pentru că tot felul de investitori dubioşi, în cârdăşie cu diverşi politicieni, au cumpărat fabricile doar pentru fier vechi sau din interes imobiliar.
DD s-a dat azi în spectacol, cu concursul şefului privatizării. Diaconescu şi-a atins scopul şi a fost vedeta zilei pe subiectul Oltchim. Aştept cu interes sondajele care vor apărea la finele lunii septembrie.

Cine este vinovat?
Salariatii OLTCHIM – ARPECHIM nu sunt vinovati ca productia a fost sistata de catre proprietari OLTCHIM – ARPECHIM (OPSPI, PCC, NACHBAR) in lunile august – septembrie 2012.
Proprietarii nu au fost capabili sa asigure materiile prime necesare pentru ca productia sa nu fie sistata iar OLTCHIM – ARPECHIM sa functioneze.
Salariatii nu vor decat sa munceasca.
Salariile aferente lunilor august – septembrie 2012 trebuie sa le primeasca in proportie de 100%.
O mare minciuna este ajutorul social (1.400 LEI / salariat / luna) acordat salariatilor OLTCHIM – ARPECHIM.
Dimineata, P.M Ponta si purtatorul sau de cuvant anunta un ajutor social de 1.400 LEI / salariat / luna.
Seara, doi ministrii ai Guvernului Ponta (Chitoiu si Pop) spun ca este vorba despre un ajutor social (1.400 LEI / salariat / luna) acordat numai salariatilor ale caror venituri sunt mai mici decat venitul mediu brut pe economie.
Cine credeti ca primeste ajutor social la OLTCHIM – ARPECHIM?
Eu cred ca maxim 5% dintre salariatii OLTCHIM – ARPECHIM.
Verificati va rog!
O alta mare problema va fi prefiguratul esec al privatizarii OLTCHIM – ARPECHIM.
Si, abia acum, bomba sociala de la OLTCHIM – ARPECHIM a fost reamorsata (pentru ca dezamorsata nu a fost)!
Ce fac sindicatele?
De ce se lasa mintite si manipulate de catre politicienii si guvernanti?
De ce nu sunt in slujba salariatilor OLTCHIM – ARPECHIM?
Atentie!
Cei care au strigat “jos Roibu”, vor realiza cat de mult au gresit in momentul in care drepturile lor salariale vor fi diminuate. Atunci se vor intoarce (cel mai probabil in urmatoarele zile) si vor striga “jos Cernev, jos Diculoiu, jos Guvernul, jos…, etc.”!
Nu degaba “strigam” de trei saptamani – SALVATI OLTCHIM – ARPECHIM”:
http://www.petitieonline.com/salvati_oltchim_si_arpechim
“Este doar circ, dar circ făcut din drama unor oameni. Există desigur şi posibilitatea ca tot circul nu să fie o cacealma ci un teatru balşoi. Dacă Gazprom joacă şah cu autorităţile române şi şi-a ales un nebun pe care vrea să îl facă rege la Vâlce…”
http://www.biziday.ro/2012/09/20/cacealmaua-nebunului/
update… ce declara reprez economie al celui mai cinstit guvern: “Din informațiile noastre ar fi deja mai mulți investitori interesați să depună ofertele pentru combinat, firme din vest, mă refer” (chiar 12 dupa o sedinta de guvern) a gasit si cine, ala din vest.. domnu diaconescu.
nu-i asa ca va era dor de licitatiile televizate ale lui agathon.
hai nu va mai plangeti ca omul asta v-ajuta enorm!