Relu Fenechiu e atât de ocupat cu negocierea listelor la nivel naţional, încât n-a avut timp şi de candidaturile USL pe Iaşi
USL nu a stabilit deocamdată lista candidaţilor la Iaşi. PSD a obţinut în negocierile de la centru 9 nominalizări, în timp ce PNL 8.
Şeful PNL Iaşi Relu Fenechiu spune că mai sunt de stabilit candidaţii în şapte-opt judeţe, printre care şi Iaşul.
“Sunt câteva judeţe, şapte-opt. Pot să vă spun de exemplu că la Iaşi nu am definitivat, dar nu pentru că ar exista o discuţie, ci pur şi simplu nu am avut timp, ocupându-ne de restul ţării, nu am avut timp să ne ocupăm de Iaşi”, a precizat Fenechiu, potrivit adevarul.ro
Liberalii ar urma să cedeze PC-ului un colegiu, în timp ce PSD trebuie să dea două colegii celor de la UNPR.
Surse din USL Iaşi spun însă că Nichita nu e de acord cu cedarea colegiului Copou către uneperistul Tudor Ciuhodaru, în vreme ce Relu Fenechiu nu e deloc încântat cu trecerea unui colegiu către conservatori.

Cel mai tare om politic din Iasi fara doar si poate. Indiferent cine ce spune.
pai da, ca transformatoarele reciclate de el era asa de MAAAARI!!! ca si dosarul de la DNA