Sondaj IMAS: Oprescu îi ia faţa lui Crin, în topul încrederii. Pe primele trei locuri sunt Isărescu, Oprescu şi Ponta

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, i-a depăşit pe Crin Antonescu şi pe Victor Ponta la capitolul încredere, potrivit sondajului realizat de IMAS pentru Adevărul.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, este personalitatea în care românii au cea mai mare încredere, potrivit datelor strânse de IMAS în perioada 6-16 septembrie. Astfel, 35,8% din cei intervievaţi au răspuns că au încredere în Mugur Isărescu.
Surpriza sondajului este clasarea pe locul doi a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, care întruneşte aprecierile a 34,7% din cei intervievaţi. Edilul-şef al Capitalei pare să fi fost avantajat de neimplicarea în scandalurile politice din ultima perioadă.

Premierul Victor Ponta beneficiază de încrederea a 31,7% din români, cu trei procente mai puţin comparativ cu luna trecută.

Prim-ministrul a atins un vârf de popularitate în iunie, când avea 45,8%, dar a scăzut, în permanenţă, de la momentul declanşării suspendării preşedintelui Traian Băsescu.

Scandalul politic din ultimele lunii a afectat şi imaginea preşedintelui PNL, Crin Antonescu. Acesta este pe locul al patrulea în topul încrederii, cu o cotă de 27,1%. Luna trecută, liderul liberal avea 33,1%.

Politica, Sondaje

Comentarii

Un comentariu to “Sondaj IMAS: Oprescu îi ia faţa lui Crin, în topul încrederii. Pe primele trei locuri sunt Isărescu, Oprescu şi Ponta”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)