Campanie în familia Stanciu: Tata candidat, iar fiul şeful campaniei. Consultant: Dan Doboş
Anghel Stanciu, cel mai longeviv parlamentar de Iaşi, mai candidează o tură. El se va bate în colegiul Hârlău şi are mari şanse să fie reales. Colegiul e cel mai mare din judeţ şi cuprinde pe lângă oraşul Hârlău alte 14 localităţi învecinate. În 11 sunt primari USL, iar în trei sunt primari PDL.
Fiul său, consilierul judeţean PSD Cristian Stanciu va fi şef de campanie, în timp ce Dan Doboş, fost redactor-şef la Evenimentul îi va fi consultant.
Doboş a lucrat şi cu primarul Gheorghe Nichita în campania pentru primărie.
Anghel Stanciu şi-a început deja campania, atacându-l pe Liviu Bulgaru, posibil candidat din partea ARD în acelaşi colegiu.
„Unii spun că e Bulgaru şpăgaru’. Movilă se plimbă deja cu Bulgaru prin colegiu, ca la minorităţi”, a spus râzând Stanciu.
Potrivit lui Stanciu, nu este exclus ca Vlad Hogea, şeful PPDD Iaşi, să candideze în acelaşi colegiu, cei doi fiind foşti colegi pe vremea când activau în cadrul PRM.
Până acum, se vehicula că Hogea va candida în colegiul CUG din municipiu.

da psd aduce cei mai valorosi oameni in campanie, numai oameni tineri, imaculati gen Stanciu, Ratoi, Mocanu, Lazar as vrea sa nu iasa niciunul din astia dar pe cine naiba sa votez
Si ce Florine, nu are dreptate Stanciu? Nu i se spune lui Bulgaru si spagaru? Se stie foarte clar , deputatul Spanu l-a reclamat pe acest Bulgaru , la BNP al PDL ca e spagar, ca primeste reclamatii peste reclamatii despre spagile pretinse de Liviu iar nea Bulgaru invoca ca ia tainul pentru partid??!!!! Mai sunt si reclamatii de la ONG-uri carora le declara proiectele neeligibile, motivul fiind lipsa pedigriului sau a lipsei cotizatiei…
@Marius: hai pe bune. o fi Bulgaru patat, dar nici Stanciu nu e ingerul pamantului. familia Stanciu e mare:trei copii plus trei nepoti. malaiul statului sa traiasca