MRU: ARD ar putea încheia o alianţă cu un PNL fără Antonescu şi Fenechiu

Liderul Forţei Civice Mihai Răzvan Ungureanu, afirmă că obiectivul ARD este de a atinge 30 la sută, pentru a forma alianţe pentru guvernare.

Ungureanu a spus că se gândeşte “foarte serios” la modul în care ARD ar putea încheia o alianţă cu un PNL fără Antonescu, Fenechiu şi “alţii aidoma”.

“Obiectivul nostru este ca ARD să ajungă la 30 de procente, capabilă fiind în acel moment să deschidă negocieri pentru formarea unei coaliţii de guvernare şi pentru susţinerea unui guvern altul decât cel de azi”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.

Întrebat cu cine şi-ar dori să se alieze ARD, Ungureanu a răspuns că în acest moment singurul partid la care se gândeşte este PNL, dar nu cu actuala conducere.

Acesta a adăugat că, în opinia sa, “PNL ar trebui să fie legitim interesat de a-şi ocupa locul în jumătatea de centru dreapta a spectrului politic românesc”, dar că nu crede că acest lucru este posibil “având în frunte actuala compoziţie în care intră preşedintele Antonescu, domnul Fenechiu şi alţii aidoma”.

Ungureanu a spus că PNL “are mulţi militanţi de valoare, oameni care cred neabătut în dreapta liberală şi care încep să-şi dea seama de enorma manipulare la care au fost supuşi”.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)