Fenechiu: De la acuzaţii la dovezi e cale lungă. Şi eu am fost acuzat în 8 dosare la DNA

Liberalul Relu Fenechiu susţine că miniştrii pe care ANI i-a acuzat de incompatibilitate – Liviu Pop, Ovidiu Silaghi, Eduard Hellvig – ar trebui schimbati din funcţii doar dacă Justiţia confirmă deciziile sau dacă se vor găsi dovezi clare.

“De la acuzaţii la dovezile unei fapte e distanţă lungă. Eu am fost acuzat în 8 dosare la DNA – când un ins îţi face reclamaţie, se deschide un dosar. Trebuie schimbaţi când există decizii definitive sau cel puţin să existe nişte dovezi atât de clare încât să nu mai existe discuţii – filmări, înregistrări”, a declarat Fenechiu pentru ziare.com

“Există oameni cu cariera distrusa – Varujan Vosganian era în drum spre Bruxelles să fie numit comisar european, când a început o campanie de presă că a fost spion, a unui anumit trust (Intact, al lui Dan Voiculescu- n.r), după câţiva ani de proces, a câştigat, dar răul s-a produs. Mai am şi la Iaşi un tânăr (Flavius Ioniţă – n.r.), fost la Agenţia Domeniilor Statului, care a fost arestat 3 luni şi după un proces de 7 ani a fost dovedit nevinovat”, a mai spus Relu Fenechiu.

Politica

Comentarii

2 comentarii to “Fenechiu: De la acuzaţii la dovezi e cale lungă. Şi eu am fost acuzat în 8 dosare la DNA”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)