Useliştii, enervaţi de vizita lui Stolojan la Iaşi. Liderii Uniunii critică vehement afirmaţia fostului premier cum că trebuie făcute 2 regiuni distincte, Bucovina şi Moldova

USL sare la gâtul fostului premier Theodor Stolojan venit ieri la Iaşi să-l susţină pe candidatul ARD la Senat Teodor Baconschi. Totul a pornit de la o declaraţie dată de Stolojan unui jurnalist de la Ziarul de Iaşi după conferinţa comună de presă Stolojan-Baconschi.

Întrebat de jurnalist cum vede tranşată dezbaterea privind viitoarea capitală regională, Stolojan a marşat pe ideea a două regiuni separate în zona de nord-est a ţării.

„Trebuie făcute două regiuni distincte, pentru că Bucovina nu se confundă cu Moldova. Trebuie respectate provinciile istorice”, a precizat Stolojan pentru cotidianul ieşean.

Azi, USL a transmis un lung comunicat de presă, în care Stolojan este acuzat că i-a jignit pe ieşeni.

„USL respinge tipul de regionalizare propus de PDL, una pe criterii strict politice şi menită să satisfacă orgoliile şi interesele baronilor portocalii din regimul Băsescu-Boc. De fapt, prin ceea ce propun domnii Baconschi sau Stolojan, PDL nu vrea altceva decât să dea câte o halcă din România fiecărui baron portocaliu, de pildă Banatul lui Gheorghe Falcă, iar Bucovina lui Gheorghe Flutur. Noi respectăm Suceava şi iubim Bucovina, dar locul lor este în Regiunea mare a Moldovei. Întotdeauna a fost aşa”, a declarat vicepreşedintele PSD Gheorghe Nichita.

„Am susţinut întotdeauna, în orice conjunctură, statutul de Capitală Regională pentru Iaşi. Noi, ieşenii, ştim bine interesele grupării politice din jurul lui Gheorghe Flutur. Noi, ieşenii, ştim bine că se încearcă mutarea capitalei viitoarei regiuni la Suceava. Dar   noi, ieşenii, nu vom accepta această nedreptate. Iaşul este, în fapt, Capitala Regiunii Moldova, iar după ce USL va câştiga alegerile parlamentare din 9 decembrie va fi şi capitala juridică a Regiunii Moldova”, a declarat la rându-i senatorul Mihaela Popa.

În acelaşi comunicat apare şi poziţia liberalului Relu Fenechiu, care afirmă că vreme de 4 ani, „Iaşul a fost condamnat la izolare politică din partea guvernării PDL”.

„Domnii Stolojan şi Baconschi vin acum în faţa ieşenilor pentru a-şi recunoaşte ineficienţa desăvârşită de care dau dovadă de când au apărut pe scena politică românească. Din fericire, alegerile locale şi referendumul din vară au demonstrat faptul că românii nu mai sunt dispuşi să înghită minciunile şi tupeul unor oameni politici prea laşi pentru a recunoaşte dezastrul guvernamental ce înseamnă regimul Băsescu”, a afirmat preşedintele PNL Iaşi Relu Fenechiu, co-preşedinte USL Iaşi.

Politica

Comentarii

4 comentarii to “Useliştii, enervaţi de vizita lui Stolojan la Iaşi. Liderii Uniunii critică vehement afirmaţia fostului premier cum că trebuie făcute 2 regiuni distincte, Bucovina şi Moldova”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)