Nichita îl trosneşte pe liberalul Crăciunescu, cu doar trei zile înainte de alegeri: «După ce a venit primar la Paşcani, oamenii plângeau după Răţoi. 4 ani, oraşul a fost în faliment»
Liderul PSD Gheorghe Nichita l-a taxat pe liberalul Grigore Crăciunescu, recunoscând că acesta n-a fost un bun primar la Paşcani. Atacul este surprinzător, cu cât vine cu doar trei zile înainte de alegeri, iar Crăciunescu este candidatul USL pe CUG.
„Una este să fii primar, poţi să nu ai abilitatea necesară, dar altceva e să fii parlamentar. A fi primar e altceva, trebuie să ştii administraţie, buget”, a afirmat Nichita.
La Paşcani, primăria a fost câştigată de pesedistul Dumitru Pantazi, care l-a învins clar pe liberalul Grigore Crăciunescu.
Nichita spune că în 2008, pesedistul Neculai Răţoi a pierdut alegerile în faţa lui Crăciunescu, dar că ulterior păşcănenii şi-au dat seama cât au greşit.
„Patru ani, cei de la Paşcani au fost în faliment. După ce a plecat Răţoi, oamenii şi-au dat seama cât au greşit”, a spus Nichita, uitând că în perioada respectivă primar a fost chiar actualul candidat USL Grigore Crăciunescu.
Potrivit logicii lui Nichita, Crăciunescu nu s-a priceput deloc la primărie, dar ar fi bun ca parlamentar.
Întrebată despre „castana” încasată de Crăciunescu chiar de la Nichita, candidata pe CUG de la ARD Cristina Dobre s-a ferit să comenteze pe larg subiectul.
„Dacă până şi colegul său Nichita spune asta despre Crăciunescu, eu ce mai pot adăuga?”, a afirmat Cristina Dobre.

Asa este… daca primar a facut un oras praf, ca deputat va face un colegiu pulbere ! A avut oportunitatea sa demonstreze cum poate gestiona fondurile, cat este de gospodar si cat este de iubit de semenii lui. Are curaj acest domn, nu are sustinerea partidului, nu este cunoscut de cetatenii Colegiului nr.11 dar spera ca pe trend-ul USL-ului sa invinga. Esti IUBIBIL d-le Craciunescu, zau asa !
nu se intreba d-nul nichita cum de BEC declara acum aia 18 mil de alegatori, parca si el tipa cit de putini suntem la referendum. uite ca acum totul e corect si cifra e buna.
Desi, intr-adevar, e penibil, Craciunescu ia minim 55 la suta. Pariu?!
Daca si Craciunescu ia 55%, atunci iesenii sunt penibili…
suntem penibili daca iasul va avea 17 parlamentari de la USL. va rade toata tara de noi. iasul oras cu pretentii uselist 100 la suta.nasol.