Asimionesei şi Tocan, condamnaţi la închisoare cu suspendare pentru şantaj
Florin Asimionesei (patronul BZI) şi Alin Tocan (fostul redactor-şef al publicaţiei) au fost condamnaţi de Curtea de Apel Cluj, la închisoare cu suspendare pentru şantaj, informează MEDIAFAX. Cei doi au fost acuzaţi că între 2001-2004 au cerut mai multor persoane politice şi oameni de afaceri bani pentru publicitate, între părţile vătămate fiind ministrul Relu Fenechiu.
Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Claudia Ilieş, a declarat că instanţa a condamnat doi jurnalişti de la ziarul “Bună Ziua, Iaşi”, fostul “Ziua de Iaşi”, la închisoare cu suspendare pentru şantaj în formă continuată şi la plata unor daune morale şi materiale, după ce s-a admis recursul depus de partea vătămată Relu Fenechiu şi DNA la decizia Tribunalului Cluj de achitare a celor doi jurnalişti.
“Astfel, Florin Asimionesei a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, condiţionată de un termen de încercare de cinci ani, iar Alin Tocan la doi ani de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de patru ani. De asemenea, cei doi au fost achitaţi pentru săvârşirea infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Sentinţa este definitivă”, a spus Ilieş.
Potrivit acesteia, pe latură civilă Alin Tocan trebuie să plătească în solidar cu părţile responsabile civilmente – SC Puls Grups SRL, SC Delta Press Investment SRL, SC Delta Asim SRL – suma de 20.000 de lei către Ioan Budeanu, ca daune morale, iar Florin Asimionesei câte 20.000 de lei către Relu Fenechiu şi Constantin Şorănescu.
De asemenea, Florin Asimionesei va trebui să plătească către SC Comat SA Iaşi suma de 17.975 de lei, în solidar cu SC Delta Press, reprezentând valoarea unei facturi, şi 3.000 de euro către SC Fene Grup SA ca daune materiale.
Avocatul celor doi jurnalişti, Ionel Nechita, a declarat că soluţia instanţei Curţii de Apel Cluj este “o imbecilitate colosală”, în condiţiile în care clienţii pe care îi reprezintă au fost achitaţi pentru şantaj de către Judecătoria Cluj-Napoca şi, ulterior, de către Tribunalul Cluj.
“S-a intervenit politic asupra instanţei Curţii de Apel Cluj. Ne vom adresa instanţelor europene, la CEDO”, a spus Nechita.
Cei doi ziarişti, Florin Ghiocel Asimionesei şi Alin Tocan, au fost judecaţi pentru şantaj, fiind acuzaţi că în perioada 2001-2004, când erau la “Ziua de Iaşi”, au cerut mai multor politicieni şi oameni de afaceri bani pentru publicitate, ameninţând că altfel vor scrie despre ei în ziar.

este un inceput. nu se poate merge la infinit cu santaj si ameninta ri. adica daca nu cotizezi te pictez. sau scriu de familia ta etc.