Marşul Garoafelor pentru a opri tăierea teilor pe Ştefan cel Mare. Protestul va avea loc duminică la 12.00, în faţa primăriei
O măsură scandaloasă a primăriei a stârnit nemulţumirea multor ieşeni. Este vorba de tăierea teilor pe Ştefan cel Mare, operaţiune aflată în plină desfăşurare.
O parte dintre tei au fost retezaţi vara trecută, însă procesul a fost reluat în forţă zilele trecute. Toţi teii de la Ştefan cel Mare vor fi culcaţi la pământ, iar în loc sunt plantaţi salcâmi japonezi.
Primăria are două explicaţii:
1. Salcâmii japonezi au coroana mai mică, iar astfel e pus în valoare peisajul de pe bulevard.
2. Din cauza firelor de pe stâlpi, teii au fost ciuntiţi şi nu mai aveau coroana frumoasă.
„Duminică, începând cu ora 12.00 cine vrea să îşi arate nemulţumirea faţă de tăierea teilor de pe bulevardul Ştefan cel Mare, poate să se «înarmeze» cu o garoafă rosie şi să se plimbe în zona centrală prin faţa primăriei. E o formă de a stimula atitudinea civică, plecată de la o discuţie liberă in interiorul unui grup de pe Facebook al iniţiatorilor Grupului Civic de la Iaşi. Toţi ieşenii care-şi iubesc oraşul şi sunt alături de noi pot veni cu o garoafă roşie, vis-a-vis de Primărie. Protestul «garoafelor roşii» e de fapt o invitaţie la atitudine şi implicare civică în unele decizii locale controversate”, scrie fostul deputat Nicuşor Păduraru, pe pagina sa de Facebook.

este o barbarie ce se intampla pe stefan cel mare. nu voi fi maine in Iasi dar sunt cu sufletul alaturi de cei care ies in strada.
ar tb sa fie 10.000 de oameni in strada, asa se intampla peste tot in lume cand se atenteaza la frumusetea orasului. iasul nu e orasul slehtei lui Nichita ci al nostru. el e trecator, noi aici ramanem. nu cred ca vor fi mai mult de 20 maine la protest.
cand spui Iasi spui tei, acum ce o sa zicem. salcamii japonezi? rusine!!!
bai carcotasilor. ce sa mai faci cu teii aia? nu vedeti ca se usuca? bine face primaria. copacii nu se pun alandala. cabd o sa arate orasul asta bine ce-o sa mai comentati?
Dacă nu vin mai mulţi ieşeni atunci ne merităm soarta. Dacă suntem buni doar să scriem comentarii sau pe facebook, atunci suntem falşi nemulţumiţi, guri mari dar puturoase.
mai bine ii spuneau marsul drujbelor! si puneau poza lui Nichita in fata!
Cand v-a facut Ciricul pulbere, unde ati fost!?!
Voi cei din PDL Iasi de ce nu veniti cu Surdu si Movila sa impiedicati asta? Aveti intelegeri ascunse cu Nichita.
Tzepes, dacă ne aducem aminte de Ciric, nu a fost nimeni acolo, nici măcar tu, aşa că… Nu iti confisca nimeni atitudinea , dacă mă gândesc la ce ai scris ai în tine o ciudă că spune cineva ceva şi nu erai pe fază..Ori eşti de acord cu tăierea copacilor ori nu. E o provocare şi pentru tine să vezi dacă ce scrii pe aici e doar de formă.
Dom Ghetau, a mai ajuns careva cu vreo garoafa rosie azi in mana acolo unde se laudau ieri ca se duc?, ca n-am gasit nimic scris prin ziare !
Invrajbiti cititori, postaci si comentatori multipli sub acoperire unica, v-am fost si o sa va fiu baci din umbra. Nu m-ati perceput cum trebuie niciodata. Poate va ajuta dl Ghetau, oferindu-va interventiile mele, de-a lungul timpului. Nu cred in stanga, cat timp Romania e o tara subdezvoltauta. Cred in dreapta si in oamenii ce au lasat in urma lor prooiecte adevarate. Cred ca o societate civila consolidata, atasata de apartenenta la o comunitate puternica, ar fi sansa Iasului. Cu o garoafa, nu se face …Asa ca, Nae, Nae, ce faci c-un copac!
Mie îmi pare că se trezesc mai mulţi, evident tzepeş nu, el doar îşi roade unghia dreaptă. Faptul ca din câteva garoafe se treziră şi alţii şi făcură pagina cu iubirea teilor chemând din nou lumea e o chestiune.