Un nou protest al societăţii civile împotriva tăierii teilor. Acţiunea va avea loc duminică, de la ora 18, în faţa bisericii Trei Ierarhi
«Astăzi, 8 Februarie, începând cu orele 11.00, patru reprezentanţi ai societăţii civile şi ai iniţiativei “Iaşul iubeşte teii”, organizată împotriva tăierii teilor de pe Bulevardul Ştefan cel Mare, au fost invitaţi de către viceprimarul Mihai Chirica la discuţii despre decizia Primăriei Municipiului Iaşi de a tăia şi înlocui teii de pe artera principală a oraşului.
• Argumentele principale prezentate de către viceprimarul Mihai Chirica în favoarea înlocuirii teilor fac referire la asigurarea vizibilităţii monumentelor şi realizarea unui aliniament din arbori de aceeaşi vârstă şi formă specifici piaţetelor. În plus, reprezentantul primăriei a refuzat să dezvăluie numele specialiştilor care au girat proiectul şi au impus anumite particularităţi pentru speciile de arbori ce au fost plantate sau se intenţionează a fi plantate pentru a se încadra în noua viziune asupra zonei. De asemenea, viceprimarul Mihai Chirica a ţinut să mai menţioneze că acţiunea de tăiere a teilor va continua în zilele următoare indiferent de reacţia opiniei publice.
• În consecinţă, susţinuţi de cei peste 1.000 de semnatari ai petiţiei, reprezentanţii iniţiativei ”Iaşul iubeşte teii” consideră, în continuare, nejustificată decizia primăriei şi îşi menţin poziţia împotriva eliminării tuturor teilor din peisajul pietonal modernizat.
• Toţi cei indignaţi de decizia primăriei sunt invitaţi să-şi facă auzită vocea participând la o acţiune de protest, Duminică, 10 Februarie la ora 18:00, pe bulevardul Ştefan cel Mare, în faţa bisericii Trei Ierarhi.
• Grupul de iniţiativă a primit şi sprijinul Coaliţiei pentru Mediu din România care a solicitat, azi, Gărzii Naţionale de Mediu sistarea tăierii teilor şi verificarea legalităţii acţiunii întreprinse de Primăria Municipiului Iaşi».
SURSA: Comunicat de presă transmis de iniţiatorii acţiunii «Opriţi tăierea teilor».

va place cum arata bulevardul stefan cel mare, fara tei si cu piatra cubica? daca da, atunci stati acasa.
eu una voi fi duminica seara pe stefan cel mare!
@Miruna. tu chiar n-ai ce face duminica seara??
Si filiala PNL iasi tineret va fi prezenta acolo…..Noi nu suntem de acord sa se taie teii si suntem impotriva proiectului Rosia Montana!!!!(sefii ne mai potolesc din cand in cand)