Elena Udrea candidează la şefia PDL

Deputatul Elena Udrea a anunţat marţi că va candida la preşedinţia PDL, la Convenţia Naţională din martie.

“Candidez pentru PDL, nu împotriva cuiva, candidez pentru viitorul partidului. Sper să avem parte de o competiţie frumoasă, şi nu de o dispută”, a afirmat Udrea.

Ea a precizat că este o decizie pe care a luat-o după ce a discutat cu colegii de partid.

“Sper ca moţiunea să fie semnalul pe care PDL îl aşteaptă pentru a redeveni un partid viu”, a mai spus Elena Udrea.

Deputatul PDL Elena Udrea declara, în 18 ianuarie, la gandul.live, că va candida la o funcţie de conducere în partid, fără a exclude total candidatura la şefia partidului, în funcţie de echipă şi a apreciat că formaţiunea are nevoie de “viziune” şi că Emil Boc trebuie să revină în conducerea PDL.

Udrea a subliniat în mai multe rânduri că PDL are nevoie de viziune şi că este obligatoriu să fie organizate alegeri interne.

“Este nevoie să grăbim clarificarea din interior, pentru că scena politică nu ne aşteaptă. (…) Dacă noi nu suntem pregătiţi să intrăm în joc, rămânem pe dinafară”, a mai susţinut Udrea.

Deocamdată, şi-a mai anunţat candidatura la şefia PDL Vasile Blaga.

Politica

Comentarii

2 comentarii to “Elena Udrea candidează la şefia PDL”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)