De ce l-a bătut la scor Adomniţei pe Nichita în cele 9 luni de mandat
Gheorghe Nichita şi Cristian Adomniţei au câştigat împreună alegerile din iunie anul trecut. Primul este primar, celălalt şef la CJ. După nouă luni din actualul mandat se pot trage câteva concluzii privind modul de lucru al celor doi.
1. Imediat după ce a câştigat CJ-ul, Adomniţei i-a cerut scuze lui Constantin Simirad, pentru răzbunarea celor doi vici USL, Chirilă şi Adăscăliţei. Nici bine nu se terminase numărarea voturilor, că Simirad s-a trezit fără maşină şi cu telefonul tăiat. Adomniţei a ieşit imediat, taxând atitudinea celor doi uselişti. Imaginaţi-vă cum ar fi reacţionat Nichita într-o astfel de situaţie.
2. Consiliul Local este teritoriul stăpânului Nichita. Nu există dezbatere serioasă în CL, iar primarul PSD îi ia peste picior pe toţi cei care au curaj să se împotrivească vreunui proiect de hotărâre.
Citeste intreg comentariul pe oradeiasi.ro

nici nu exista comparatie intre cei doi. n-a facut nimic Nichita. si nici nu va face. zece ani e deja prea mult la primarie. omul e plictisit. asta-i adevarul
Las ca face adomnitei campanie electoala in judet sub pretextul sedintelor de consiliu. Cei de acolo habar nu au cine e Adomnitei si puteti sa intrebati si va veti convinge. Cred ca ar trebui sa se duca mai mult pe la Bucuresti, poate poate va obtine ceva fonduri si pentru cei de acasa, AEROPORTUL s-a batut cu Simirad(a lasat 45 de milioane euro in conturile CJ), cred ca acesti bani au sa se terminte foarte repede, Drumurile is dezastru…..nici un proiect nimica, DECI despre ce vorbim, de cunoasterea lui Adomnitei in teritoriu facand campanie electorala sau despre FONDURI EUROPENE!!!!! care nu se vad de cand e USL-ul la putere! si tara are nevoie de acei bani
Nichita este zero la administratie. se vede cum arata orasul.dupa chipul si asemanarea lui.
plus ca este lipsit de bun simt, se crede buricul pamantului. o sa-si dea seama ca p rin forta nu va face nimic. va fi tarziu pentru el.
adomnitei e mult mai smecher, stie sa cultive relatii ok si cu cei din opozitie. ca nu stie. daca se rupe alianta in CJ? pe cand Nichita e sigur de prietenia cu Fenechiu. nu se teme de tradari in consilu local.