O zi nebună. Ponta o propune totuşi pe Kovesi la DNA. Felix fierbe. Crin spumegă si el, dar USL nu se rupe

• Laura Codruţa Kovesi a fost propusă de premierul Victor Ponta pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Propunerile au fost avansate miercuri dimineaţă de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, printr-o scrisoare adresată Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

• Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că noul ministru al Justiţiei, susţinut de liberali, ar putea avea în opinia sa posibilitatea de a retrage propunerile făcute de Victor Ponta pentru posturile de procurori şefi, menţionând că obiectivul său e să împiedice compromisul cu Traian Băsescu.

• “Sunt şi acum hotărât să-l susţin până la capătul cel puţin al acestui ciclu electoral pe Victor Ponta pentru ca angajamentele noastre electorale să se îndeplinească”, a afirmat Crin Antonescu. El a mai spus că PNL nu susţine “înţelegerea politică, compromisul politic cu Traian Băsescu, care nu are cum să fie un compromis pentru România”.

• Mai mulţi miniştri liberali nu sunt prezenţi la şedinţa de miercuri a Guvernului, unii dintre ei părăsind Palatul Victoria pentru a merge către sediul USL, iar alţii, deşi aflaţi în clădirea Executivului, au rămas pe holuri pentru a discuta la telefon.

• PC propune o întâlnire oficială a liderilor USL, în cursul zilei de miercuri, pentru identificarea unei abordări “responsabile”, care “să concilieze opiniile diferite şi să asigure o poziţie unitară şi transparentă a Uniunii pe tema nominalizărilor la conducerea Parchetelor”.

• Candidaţii la funcţiile de conducere din cadrul Ministerului Public vor fi intervievaţi la sfârşitul lunii mai, potrivit calendarului pentru examinarea propunerilor, stabilit miercuri de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

• Nici partea a doua a zilei nu se anunţă liniştită. Va fi o şedinţă tensionată USL, apoi Biroul Politic la PNL. După care urmează talk-show-urile Antenei3.

Diverse

Comentarii

2 comentarii to “O zi nebună. Ponta o propune totuşi pe Kovesi la DNA. Felix fierbe. Crin spumegă si el, dar USL nu se rupe”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)