Tactică social-democrată la PNL Iaşi: «Taci şi câştigi!». Sau cum pierzi mai târziu

Liberalii ieşeni au împrumutat din metehnele colegilor lor din PSD. Stau departe de presă şi nu vin în emisiuni unde problemele chiar se dezbat. Au intrat în silenzio-stampa.

E drept că alegerile au trecut, iar filiala a crescut poate mai mult decât poate duce. De ce să te mai baţi când ai 45 de primari în judeţ, o mulţime de consilieri locali şi judeţeni, un viceprimar şi preşedintele de CJ? Plus o armată de parlamentari, 8 la număr. O situaţie minunată, cu care PNL Iaşi nu se va întâlni probabil prea curând. Nu mai e miză, organizaţia e condusă de un influent ministru, funcţiile curg. Doar criza îi mai încurcă pe cei care sperau să aibă miere la discreţie, nu doar pe fundul borcanului. Cititi intreg comentariul, pe oradeiasi.ro

Politica

Comentarii

3 comentarii to “Tactică social-democrată la PNL Iaşi: «Taci şi câştigi!». Sau cum pierzi mai târziu”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)