Rămâne Nichita primar până în 2016?
Se înmulţesc declaraţiile anti-regionalizare în interiorul USL. Deputatul PSD Mădălin Voicu este de părere că regionalizarea României reprezintă, în acest moment, un moft, adăugând că altele sunt problemele prioritare ale ţării.
“Cred că nu este încă momentul şi cred că toamna asta este prea repede pentru a se decide. Ăsta e uşor un moft, după părerea mea. Nu e o prioritate în orice caz, sunt alte lucruri care trebuie rezolvate – sănătatea, educaţia”, a spus social-democratul Mădălin Voicu la Antena3
În ceea ce priveşte ultima variantă a regionalizării, Voicu a precizat că aceasta este aberanta.
“Nici nu am vreo speranţă conturată cum că în toamnă va exista această regionalizare, cel puţin nu în forma pe care a prezentat-o Guvernul sau Liviu Dragnea. De fapt, a prezentat-o în mai multe forme, dar ultima este nu aberantă, dar nemotivantă, adică nu ştiu ce caută Vrancea în sud-est”, a mai spus Voicu.
În ultimele luni, primarul PSD Gheorghe Nichita a dat numeroase semnale că îşi doreşte postul de guvernator al Moldovei. În plus, Nichita l-a promovat pe Mihai Chirica şef la municipala PSD, pregătindu-l totodată pentru alegerile de la primărie, în cazul în care el ajunge guvernatorul regiunii.

Madalin Voicu ? OMG ! A ajuns asta ( care chinuie viorile ) in Parlament ( datorita socialistilor , ei se pricep sa gaseasca oameni demni de tot dispretul si sa-i puna in fruntea tarii ) si ne vorbeste de regionalizare . La Ant3na , desigur , de la B1 ar fi plecat cu mintea plina de admirabile ganduri sinucigase , inflorite pe parcursul discutiei cu jurnalisti veritabili . Ce nemultumire are Voicu ? Va fi mai greu pentru rudele sale sa fure dintr-o Romanie regionalizata ? Ca in rest… nu are pentru ce sa faca bulbuci , dansul n-are treaba cu politica , intelect are doar cat sa poata deosebi o manea de alta , nu militeaza pentru progres , civilizatie , cultura . El nu este un parlamentar al unei tari din Uniunea Europeana , dansul e un mascarici nerusinat care ocupa un loc de parlamentar intr-o tara din Uniunea Europeana ! N-au decat sa-si consume curentul cei de la Ant3na , daca vor sa-l prezinte , e treaba lor , asta nu inseamna ca romanii trebuie sa-si consume si ei curentul sorbind mostrele de intelepciune debitate de un individ care le intareste celor din vest convingerea ca au facut bine , refuzandu-ne aderarea la spatiul Schengen . Dar… nu prea mai e cazul sa ne miram de omuletii astia de mana a 13-a care au ajuns sa conduca Romania . Insa trebuie sa-i tratam cu maxima asprime de fiecare data cand incearca s-o faca pe-a desteptii . Pe-a jmekerii , pardon !
La modul in care reactioneaza iesenii, Nichita va fi nemuritor … si rece, la problemele iesenilor. Asa le trebuie! Mi-e dor de primarul comunist Vasile Potop! El, ca buzoian, chiar a iubit Iasul!
La preturile fixate, toata panarama aia de asa zis baza de agrement facuta in bataie de joc,va fi mereu goala .Ca sa mergi cu familia sa te relaxezi la Ciric ai nevoie de minim 150 de lei, ori cum majoritatea locuitorilor din oras traiesc cu salarii de aproximativ 1000 de lei lunar ,cum gindeste (moderare jurnalvirtual) de primar ca acestia isi vor permite sa dea atitia bani pentru o singura zi cind cu acei bani familia supravietuieste trei patru zile.La acele preturi se vede clar ca nesimtitul de primar a acaparat locul de recreere unde mergeau toti muritorii de rind si la oferit in exclusivitate doar celor care traiesc pe picior mare din escrocherii ,hotii, jecmanirea si ezploatarea celor multi si prosti. (moderare jurnalvirtual) iti bati joc de oras si de locuitorii lui,iar la alegeri cumperi voturile oferind pomeni batranilor senili si trantorilor asistati social ,cei care formeaza electoratul tau.