Arhitecţii despre pietonal: „Sunt din altă lume salcâmii japonezi. Aşa cum se prezintă acum, nu se potrivesc acolo. Pentru pietonal dăm nota 2”

Arhitecţii ieşeni au desfiinţat pietonalul Ştefan cel Mare. Într-o conferinţă de presă, şefii Ordinului Arhitecţilor din Iaşi au spus că în discuţiile de la primărie au propus un concurs de idei pentru amenajarea întregii zone centrale.

George Carapanu (şeful OA Iaşi) a afirmat că arhitecţii doar au fost solicitaţi de primărie pentru a oferi consultanţă, dar că decizia finală va aparţine municipalităţii.

Cât priveşte pietonalul, arhitecţii ieşeni au avut doar critici, ba chiar au salutat protestele societăţii civile.

„Au pus carul cu pietre înaintea cailor. Discutăm de cea mai importantă zonă a Iaşului, între Palat şi Piaţa Unirii şi nu trebuia tratată aşa”, a afirmat arhitectul Mihai Drişcu.

El a adăugat că este remarcabil că societatea civilă protestează împotriva lipsei de transparenţă şi de comunicare.

„Sunt din altă lume salcâmii, aşa cum se prezintă acum, nu se potrivesc cu pietonalul. Pentru pietonal nu pot acorda decât nota 2”, a afirmat George Carapanu.

Potrivit arhitecţilor ieşeni, zona ar trebui populată cu terase şi spaţii comerciale.

Se pare că mari modificări asupra pietonalului nu vor fi aduse. Arhitecţii s-au ferit să spună dacă salcâmii japonezi vor fi înlocuiţi cu alţi arbori, decizia finală revenind primăriei.

Concursul de idei propus de Ordinul Arhitecţilor se referă la întreaga zonă centrală a oraşului, care să înglobeze şi pietonalul.

Şeful OA, George Carapanu a precizat că dacă vor simţi că sunt folosiţi de către primărie, arhitecţii se vor retrage din colaborarea cu primăria.

Administratie, Diverse

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)