S-a sucit: Şeful PDL Gabriel Surdu va fi consilier local. Cel mai bucuros de aceasta veste este probabil, Nichita
Pe 13 martie, şeful pedeliştilor ieşeni spunea că nu este interesat de postul de consilier local. La două luni distanţă după acea afirmaţie tranşantă, Gabriel Surdu s-a sucit.
Joi seară, în şedinţa Biroul Permanent Local al PDL s-a decis ca locul rămas vacant în CL, după demisia lui Gheorghe Grigoraş să fie ocupat chiar de şeful organizaţiei, Gabriel Surdu.
În mod normal, în CL ar fi trebuit să intre Irina Eşanu, dar aceasta nu este agreată de conducerea PDL Iaşi, Surdu susţinând tot pe 13 martie că nici n-o cunoaşte. S-a vehiculat si numele lui Catalin Cristian, dar desemnarea sa de catre PDL a fost amanata.
Ceva s-a întâmplat între timp. Pe de o parte, Surdu nu acceptă să nu fie măcar consilier local, după ce a ratat intrarea în Parlament. Pe de altă parte, nu este exclus ca intrarea lui Surdu în CL să intre în calculele lui Nichita, care isi pregăteşte terenul în cazul unei rupturi în USL.
Ieşirea PNL de la guvernare l-ar putea pune în dificultate pe Nichita în CL, iar orice vot în consiliu ar putea conta.
Surdu a dovedit în mandatul anterior că ştie să facă opoziţie constructivă în consiliu, adică să-l sprijine pe Nichita în momentele grele.
E greu aşadar de crezut că Gabriel Surdu se duce în CL pentru a face opoziţie la baionetă la Nichita, altele fiind interesele în acest caz.

Poate s-or rugat in genunchi colegii, si oricum nu ar fi primul razganditor. Tariceanu s-a razgandit si el cu demisia.