Picnic pe pietonal, trei seri la rând. „Distracţia” va avea loc vineri, sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00
Acţiune inedită a unui grup de artişti ieşeni care fac parte din Clubul Creatorilor. Aceştia vor organiza vineri, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 19.00 un picnic în centrul oraşului, chiar pe pietonal.
„Un izopren sau o pătură, nişte tartine sau/şi fructe, o umbrelă pentru umbră de tei, cărţi, jocuri, deschidere şi bucurie sunt ingredientele necesare unui picnic în centrul oraşului. Ceaiul rece din flori de tei îl aducem noi”, se arată în invitaţia adresată ieşenilor pe pagina de facebook a clubului.
Practic, este o nouă formă de protest împotriva deciziei primăriei de a tăia teii de pe bulevardul Ştefan cel Mare.
