Cine este şeful Fundaţiei Mişcarea Populară Iaşi
Fundaţia Mişcarea Populară l-a desemnat pe profesorul universitar dr. inginer Dan Diaconu-Şotropa la conducerea filialei din Iaşi.
„Desemnarea s-a făcut în urma procedurii de selecţie a conducerilor de filiale din rândul persoanelor care au aderat la Mişcarea Populară. Acest proces de selecţie continuă pentru alegerea coordonatorilor grupurilor de lucru din filiala Iaşi. Atribuţiile care revin celorlalţi membri ai conducerii filialei Iaşi urmează să fie stabilite de către coordonatorul filialei, Dan Diaconu-Şotropa, împreună cu echipa de coordonare”, se arată într-un comunicat al Fundaţiei Mişcarea Populară.

n-am auzit de omul asta, de unde l-au scos?
Eu unul salut apariția unor astfel de “necunoscuți” în acest spațiu al implicării politice, mai ales pe partea dreaptă a eșichierului. Faptul că nu au notorietate la nivelul marelui public nu înseamnă că nu sunt cunoscuți în mediul lor profesional și cred că reprezintă o valoare semnificativă adăugată mediului politic. Nu vom putea “dilua” și apoi primeni actuala clasă politică fără intrarea unor noi persoane, iar astfel de “necunoscuți” sunt exact ceea ce trebuie în acest moment.
@luca : De la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi ! Daca ar fi fost vorba de o fundatie facuta de socialisti , era sef un tip de la Salubris , sau vreun tonetar venit de la Dorohoi .
@Gabriel : E vorba de Fundatie… care e separata de partid . Nu vor avea chiar aceeasi componenta , sau acelasi sef . Politica “activa” se va face la filiala ieseana a PMP , acolo vom avea si cateva nume ” cu rezonanta ” , dar este foarte bine ca sunt atrasi oameni noi , de calitate .
Au inaugurat un sediu in Iasi,dar adresa e secreta,cu cine o sa votam?Daca PMP Iasi nu exista!(la Iasi) proasta organizare!