Angajaţii Facebook se plâng de mâncarea din belşug oferită la muncă
Întrebaţi care este “cel mai rău lucru” cu care s-au confruntat lucrând la Facebook, angajaţii au spus că mâncarea gratuită din belşug, încrederea excesivă arătată de Mark Zuckerberg şi libertatea pe care o au îi nemulţumesc profund.
Inginerul Philip Su enumeră pe blogul său opulenţa de hrană ca una din deficienţe.
“Micul dejun, prânz şi cina. Şi totul gratis, pregătit de bucătari titraţi. Prea multă varietate… Salate, aperitive, deserturi, hrană vegetariană, cereale integrale, alimente organice, kebab, îngheţată, sucuri proaspete. Pentru mine, ca o persoană care nu se poate controla, a fost un dezastru”, se plânge el.
