Pragul de 30 la sută la referendum nu va fi valabil anul ăsta. Ce se va întâmpla cu Constituţia şi referendumul lui Băsescu

Curtea Constituţională a decis. Cvorumul la referendum va fi coborât la 30 la sută. Doar ca legea nu va fi aplicată mai devreme de un an. Cu alte cuvinte, şi referendumul lui Traian Băsescu (dacă va fi!) şi referendumul pentru modificarea Constituţiei, ambele în toamnă, vor fi cu prag obligatoriu de 50 la sută.

Sunt puţine şanse ca vreunul din cele două referendumuri să treacă toamna asta, în condiţiile unei prezenţe de 50 la sută.

Întrebarea e ce va face USL cu Constituţia, va amâna referendumul pentru anul viitor?

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)