Scandalul din PRM se mută în teritoriu. Cum au ajuns peremiştii să aibă doi şefi la Iaşi
Corneliu Vadim Tudor a fost revocat luna trecută de la şefia PRM. Vadim zice că nu, el e în continuare liderul peremiştilor. Balamucul se mută în teritoriu.
Vasile Diacon a fost schimbat de la şefia PRM Iaşi de acelaşi Vadim, pentru că a participat la puciul de la Bucureşti. În locul lui Diacon a fost numit Mihai Lupuleasa, omul lui Vadim.
Diacon zice azi că Lupuleasa a fost exclus din PRM şi că el rămâne şef la PRM Iaşi.
«Domnul Lupuleasa Mihai nu putea primi o funcţie de conducere deoarece nu are vechimea necesară, conform statutului, toate acţiunile sale neputând fi validate deoarece a fost exclus din partid pentru faptul că a încălcat prevederile interne ale partidului. Atragem atenţia membrilor noştri de partid să nu cadă în capcana întinsă de diversionişti şi să se concentreze asupra congresului legal convocat la Alba Iulia, în data de 27 iulie 2013. Citând pe cineva voi spune şi eu că prin această mişcare, domnul C. V. Tudor „şi-a bătut ultimul cui în sicriul politic”», a spus Diacon.
Pentru ce se bat oamenii ăştia? Nici uniţi n-aveau mai mult de 2-3 la sută!

Chiar asa, oare pentru ce se lupta?
Domnule Ghetau , PRM din 2004 e un partid terminat la Iasi. In 2005 parca l-au dat afara pe Anghel Stanciu ce reusise ani la rand sa duca PRM-ul in Consiliul Judetean ( doi vicepresedinti , Ivanciu si Brezuleanu ) apoi in Consiliul Local Iasi ( viceprmiar al mun Iasi C-tin Neculau ) in parlament ani la rand .Ce au facut in acesti ani domnii si doamnele : Diacon, Hogea , Buzatu , Apostolescu etc ? E de Caragiale ce se intampla acum intre Vadim ( nenea Trahanache ) si al de Diacon ( acest Catavencu de Bucovina ) ori Lupuleasa un adevarat Ghita Pristanda de Tg. Frumos . Lume , lume…..
Astia sunt pe post de bufoni, se apropie vreun Carnaval si nu stim?