Atac surpriză: Senatorul PPDD Agrigoroaei sare la gâtul PSD
Senatorul PPDD Ionel Agrigoroaei spune că există cel puţin zece primari ai PSD din judeţul Iaşi nemulţumiţi că nu pot realiza ce au promis în campania electorală şi că aceştia se gândesc să plece din rândurile social-democraţilor.
„În urmă cu un an, PSD a făcut sute de promisiuni primarilor din Iaşi. Însă, speranţele acestora au fost înşelate. Astăzi, primarii sunt ignoraţi de cei ce i-au trimis în Parlament. Sunt lăsaţi singuri să se descurce cu problemele edilitare şi nu primesc niciun sprijin pentru proiectele absolut necesare localităţilor ce le reprezintă”, afirmă Ionel Agrigoroaei.
Senatorul pepededist susţine că PSD nu iubeşte Iaşul, ba mai mult îşi umileşte primarii.
„Marile proiecte ale judeţului – aeroportul, spitalul regional, autostrada şi şoselele de centură pentru Paşcani şi Iaşi- nu au primit şi nici nu vor primi finanţare. În aceste condiţii, ce speranţe ar mai putea fi pentru şcolile, căminele culturale, drumurile, aducţiunile de gaz, canalizările şi crearea de locuri de muncă în comunele şi oraşele ieşene?”, mai spune senatorul PPDD.

Cine naiba l-a votat pe croitorasul asta ? La doua vorbe spune trei prostii .Da firma ta de carpe cum naiba de nu mai merge ? Ne spui si noua cum ai băgat-o in faliment ? Dai din falci , tururi ca o moara hodorogita si crezi ca faci politica , ca esti salvarea județului , a țării ,a planetei ?!!! De fapt domnule senator esti un inept , ai intrat aiurea-n tramvai in Parlament ( la plezneala ) si te crezi politician de mare respiratie cand de fapt esti un investitor falimentar.