Şeful CNADR: Autostrada Iaşi-Tg Mureş costă extraordinar de mult
Directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Narcis Neagu, consideră inoportună începerea lucrărilor la autostrada care să lege Iaşul de Târgu Mureş.
El a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că o astfel de lucrare are costuri foarte mari, pe care România nu şi le permite în acest moment.
“Este o autostradă care costă extraordinar de mult şi nu s-au aprobat indicatorii tehnico-economici. Este foarte scumpă, nu neapărat în sensul kilometrului de drum, ci ce presupune ea. Trece prin situl Natura 2000, care presupune o serie de protejări, o serie de construcţii speciale. Costă aproape 30 de milioane de euro pe kilometru. Întrebarea este: îşi permite România?”, a afirmat Neaga.

Raspuns de ministru, daca nu poate si nu gasste resurse sa isi dea demisia si el si guvernul. E inacceptabil asa ceva, sa se intample. Daca era in alta tara, sigur a doua zi i se cerea demisia. Nu mai spunem ca in CAMPANIE electorala PONTA daca il stiti a promis nu numai autostrada BA chiar aeroport. AHA….CUM FAC MULTI promit in campanie si uita dupa…..din pacate la fel ca in romania, de asta nimeni nu isi da demisia, de asta tara traieste asa cum traiste. AAA dar cum ramane cu PONTA cand , daca va amintit a venit la inaugurarea PALAS ,cand acesta a fost irevocabil ilegal construit!!!!! Deci oameni buni, tre sa mai treaca inca vreo 2 de ani si poate , poate daca nu au sa ne cumpere ceilalti, poate avem o sansa sa ne mai revenim din” somnul” acesta, numit coruptie si spaga.