Ponta şi Dragnea vin sâmbătă la Iaşi, la conferinţa naţională a femeilor PSD
Premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea, adică primii doi oameni în PSD, vor fi prezenţi sâmbătă la Iaşi la Conferinţa Naţională a femeilor PSD. Evenimentul va avea loc la Casa Sindicatelor.
Iată comunicatul transmis de OFSD:
«Sâmbătă, 12 octombrie 2013, începând cu ora 12.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Iaşi, va avea loc Conferinţa Naţională a Organizaţiei Femeilor Social Democrate. La acţiune vor participa Rovana Plumb, preşedinta Organizaţiei Femeilor Social Democrate, Victor Ponta, preşedintele PSD şi premierul României, Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD şi viceprim-ministru al Guvernului României, Ecaterina Andronescu, vicepreşedinte al PSD, Gheorghe Nichita, preşedinte PSD Iaşi şi vicepreşedinte al PSD, precum şi personalități ale OFSD. În cadrul evenimentului vor avea loc dezbateri privind încurajarea şi promovarea femeilor în viaţa politică şi publică, respectarea principiului egalităţii şanselor şi a tratamentului egal, precum şi identificarea agendei reale a electoratului feminin, a intereselor şi nevoilor femeii, a familiei şi copilului».
