Surpriza toamnei la Iaşi: Camelia Bogdănici şi Cătălin Moroşanu vor dansa în Gala pentru Şeniletă

Eveniment pus la cale de PDL Iaşi, care îi va lăsa pe mulţi cu gura căscată. Medicul deputat Camelia Bogdănici şi luptătorul de K1, Cătălin Moroşanu vor dansa în luna noiembrie, într-o gală specială care are ca scop strângerea de fonduri pentru achiziţionarea unei şenilete la Iaşi.
Cei doi sunt colegi de partid, în PDL, Moroşanu fiind proaspătul lider al tinerilor democrat-liberali.
„Eu şi Moroşanu vom dansa pentru şeniletă. Cătălin a participat la «Dansez pentru tine», iar eu am făcut câţiva ani de coregrafie. Se va întâmpla pe 21 noiembrie, într-o gală specială, pe care o vom organiza la Iaşi”, a explicat Camelia Bogdănici.
Ea spune că Iaşul are nevoie urgentă de o şeniletă, pentru intervenţiile de urgenţă în judeţ în cazul unor zăpezi mari.
„Va fi un cont special deschis pentru donaţii. Sper să avem şi sprijinul autorităţilor judeţene. Vom invita primăria, Consiliul Judeţean, dar şi oameni de afaceri să ni se alăture. Va fi şi o licitaţie cu obiecte pentru strângerea de fonduri”, a precizat deputatul Camelia Bogdănici.
O şeniletă nouă costă 55.000 de euro, dar există şi varianta achiziţionării unei şenilete second-hand, costul fiind estimat la 35.000 de euro.

Foarte frumos! Speram sa se adune si banutii…
bravo, de astfel de actiuni avem nevoie. ca ne-am saturat de gargara. sper sa iasa.
Moartea din Carpati face politica la Iasi. Halucinant.
Felicitări și mult succes îți urăm de la Suceava!
Cu drag,
familiile Dulceac și Baroncea