Viorel Blăjuţ: Cabinetul Ponta pregăteşte alegerile de anul viitor, cu măsuri populiste
«Cabinetul Victor Ponta a început pregătirea alegerilor de anul viitor. Şi anume, apelând la metodele pe cât de cunoscute pe atât de păguboase pentru ţară, din ultimii 23 de ani: măsurile populiste! Am aflat astfel că, în pofida unei economii care nu mai ‚duduie’ ca altădată, în anul 2014, vor creşte salariile, pensiile şi ajutoarele sociale, toate cel puţin cu un procent egal cu rata inflaţiei.
În acelaşi timp, deşi recunoaşte sincer că nu există deloc resursele necesare, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, promite şi o eventuală majorare a alocaţiilor pentru copii! Ca să fie mulţumită toată lumea. Măcar pentru un an. Anul electoral.
Din păcate, din nou, guvernanţii pun căruţa înaintea boilor. Cum, în ultimul an, nu am auzit ca productivitatea din România să fi crescut spectaculos, şi nici ca măcar o părticică din cele un milion de locuri de muncă promise de USL să fi devenit realitate, ne întrebăm cu îngrijorare de unde vor veni banii pentru îndeplinirea acestor promisiuni.
Faptul că mediul privat este sufocat de taxe şi impozite ne dă, cu siguranţă, indiciul cel mai important. Iar aspectul că, aşa cum a descoperit uluită şi doamna Câmpeanu, românii au început să prefere şomajul unui loc de muncă ne arată şi unde vor duce măsurile USL: la descurajarea muncii!
În aceste condiţii, ne întrebăm cât de rău va face economiei naţionale acest nou val de măsuri populiste. Despre cine vor fi cei care le vor plăti în viitorul apropiat, nu avem nici cea mai mică îndoială: românii! Mai ales cei care au votat cu atâta mărinimie USL!».
SURSA: Declaraţie politică, Viorel Blăjuţ, deputat independent

Blajut vorbeste de populism. Fabulos! Nu trimite iar babele din cartier la manastiri?
Prin aceasta declaratie politica ne arata ca se indreapta spre dreapta ? Viorel tu esti un om de dreapta dar esti sigur ca te mai accepta vreun partid – degeaba transmiti tu semnale ca te ignora toti .Du-ti povara singurului mandat la final in liniste si in necunoscut .