Ce a căutat totuşi şeful PMP Iaşi la PSD? Dan Mâţă: «Am depus, alături de alţi prieteni adeziuni la diverse partide. Am vrut să arătăm că nu le pasă»
Episodul cu Dan Constantin Mâţă la PSD Iaşi, consumat în anul 2010, a răscolit filiala ieşeană a PMP, pe care Mâţă o conduce. Ce a căutat actualul lider al Mişcării Populare Iaşi la PSD în urmă cu doar trei ani? Cum se explică pirueta sa stânga-dreapta?
Mâţă dă de înţeles într-un interviu pentru 7est.ro că totul a fost o joacă. Împreună cu alţi prieteni ar fi decis atunci să depună cereri de simpatizant la diverse partide, iar el s-ar fi dus la PSD Iaşi. Mâţă explică faptul că a vrut să arate că partidelor nu le pasă, întrucât nici unul dintre participanţii la acest joc nu ar fi fost contactat ulterior de partidele respective.
Dan Constantin Mâţă: «Vreau să lămuresc povestea cu PSD. Este un atac al preşedintelui PSD Iaşi la ceilalţi lideri politici din zonă. Cererea de simpatizant al PSD am depus-o în 2010, după o discuţie cu mai mulţi prieteni în care am spus că, dacă am face aşa ceva, niciun partid nu s-ar interesa cine suntem şi ce vrem. Eu am ales PSD, ei s-au dus la alte partide. Am depus toţi astfel de cereri şi niciunul nu a fost sunat şi întrebat ce doreşte. De fapt, am vrut să arătăm că nu le pasă. Povestea a fost acum reîncălzită de domnul Nichita, care a spus că aş fi fost membru cu adeziune al PSD, pe când eu nu am fost. Am fost la Noua Republică după cererea aceea de simpatizant, deci oricum ar fi trebuit să fiu exclus încă de atunci, dacă aş fi fost membru».
În filiala ieşeană a PMP Iaşi, membrii de partid continuă să-şi pună întrebări vizavi de demersul lui Mâţă din anul 2010.
„Îl crede cineva? Acum încearcă să se apere, dar e puţin credibil scenariul. S-a dus la PSD Iaşi, asta e realitatea. Nu avea ce să caute acolo”, a spus unul dintre membrii PMP, nemulţumit că filiala e condusă de un om care a cochetat cu PSD.

Nu sunt la partide adeziuni diferite intre membrii si simpatizanti.Realitatea este ca seful Miscarii populare iasi a fost membru psd.
Daca un om are idei, pareri, solutii cauta un partid care sa se muleze pe ceea ce simte el, pe ceea ce doreste sa faca. Deci un prim lucru de apreciat ar fi faptul ca nu sta deoparte si asteapta ca altii sa faca ceva pentru el. Se intampla ca dupa ce intri intr-un partid datorita oamenilor de acolo, datorinta liniilor de partid care se schimba in functe de interese, sa nu te mai simti confortabil cu partidul respectiv si logic este sa cauti un alt partid, asta in cazul in care nu esti demoralizat. Daca ai totusi o fire de luptator este de datoria ta sa incerci sa schimbi ceva in bine in tara asta, nu sa stai si sa privesti cum altii distrug.
Chiar a spus “Eu am ales PSD, ei s-au dus la alte partide”? Buna alegere a facut! De ce s-a razgandit? Oare chiar s-a razgandit?