Anghel Stanciu (PSD) despre iniţiativa lui Fenechiu cu autostrada: Să încetăm cu astfel de proceduri şi să luăm taurul de coarne
Liberalul Relu Fenechiu vrea să strângă semnături de la parlamentarii din Moldova, în timp ce deputatul PSD Anghel Stanciu spune că mai degrabă, useliştii s-ar înfiinţa la uşa lui Ponta, cu proiectul în mână.
“Eu zic să încetăm cu astfel de proceduri şi să luăm taurul de coarne în sensul de a merge toţi, dacă avem aceeaşi dorinţă, documentaţi, cu argumente şi să solicităm primului ministru o audienţă. Asta este calea şi nu memorandumuri, adrese care nu au valoare decât in ziare. Adică vezi doamne, am încercat să fac, dar nu s-a făcut că nu au vrut alţii”, a declarat pentru TeleM Anghel Stanciu, deputat PSD.

Are dreptate deputatul Stanciu, sa se documenteze toti parlamentarii de Iasi ( inclusiv Movila care se da priceput la toate , dar in realitate e submediocru ) si apoi sa ceara audienta la premier pentru a sustine proiectul daca este sustenabil. Ma tem ca proiectul acesta in varianta asta nu poate fi aprobat la Bruxel deoarece e scump, se spune ca ajunge la 30 milioane de euro km si asta din cauza siturilor natura 2000 . Fenechiu stie treaba asta inca de cand era ministru , a citit personal banuiesc pozitia UE . Movila , mer5ge la cacealma , el trebuie zilnic sa gaseasca cate o tema pentru a iesi in fata presei , dar la Bucuresti e no name .
ce vorbesti draga Miruna, de ce n-ati spus toate astea in campania electorala, ca atunci promiteati marea cu sarea, bai mincinosilor. de ce ati mai pus autostrada in Manifestul pentru Iasi? Acum nu se poate, ha? vedeti ce Mincinosi, cu M mare de la Manifest. o sa primiti ce meritati la viitoarele alegeri. ca atata stiti taxe si taxe. o sa va taxam, nici o grija.
Ce treaba am eu cu , campania si manifestul ? Ai tupeu mai Maxx pdl-istule. Daca tot o dai pe politica , hai sa te luminez pentru a nu mai baga fitile basiste. Acest proiect a fost bagat la cacealma de gasca Boagiu / Draghia si primise de la UE respingere pe motiv de neeligibitate. Pentru scopuri murdare electorale aceste unelte basiste nu au anuntat respingerea , au tinut raspunsul UE pitit in speranta ca vor prosti poporul. Si inca ceva, poate ne spui cam ce bani ati papat voi ma penalilor pdl-isti de pe urma studiilor de prefezabilitate si fezabilitate . Aud maxx sau vaxx ?
te faci ca nu intelegi, bre mirunule. esti o unealta pesedista din echipa Mihaitza. zii fratioare, ca ati pus cu manuta voastra autostrada la promisiuni> voi ati pus proiectul in Manifestul pt Iasi, nu PDL (moderare jurnalvirtual).
Miruna …tot cu “moartea rosie Smurd” mereu prezent/a sa comentezi in razboiul altora ? De cate ori sa iti spun ca poti bea cafea si in alta parte decat singur/a in fata monitorului cu un site de dateuri deschis
Hai in Copou !
are dreptate Stanciu.Trebuie sa mearga toti in par la premier.Asa cum se finanteaza alte autostrazi din tara,asta de ce nu ar fi.?!