Sabina Fati (România Liberă): Tacticianul Băsescu ar fi putut să prevadă scandalul uriaş pe care îl fac acum adversarii lui şi anchetele în care va fi terfelit
«La final de mandat, preşedintele vrea să redevină omul unidimensional, al propriului interes, la fel ca cei mai mulţi politicieni autohtoni care tind să se căpătuiască atunci când sunt la putere, de frică să nu piardă ocaziile cele mai favorabile. De ce n-a aşteptat Traian Băsescu să plece din funcţie înainte de a cumpăra 300 de hectare de teren agricol? De ce nu a negociat cu o bancă privată creditul de 1 milion de euro, luat pe numele fiicei sale? De ce, după ce a obţinut de la CEC banii care îl vor transforma într-un mare fermier, a încercat să-i conserve poziţia chiar şefului băncii de unde a luat creditul? S-a gândit, oare, că face trafic de influenţă atunci când l-a sunat pe ministrul Finanţelor pentru a pune o vorbă bună pentru preşedintele CEC?
Dacă toate aceste întrebări – care ţin, poate, mai puţin de legalitate, dar care pun sub semnul întrebării moralitatea – sunt inutile pentru un lider crescut în cultura politicii dâmboviţene, tacticianul Traian Băsescu ar fi putut cel puţin să prevadă scandalul uriaş pe care îl fac acum adversarii lui şi anchetele în care va fi terfelit. Dar preşedintele îşi pierde tot mai mult intuiţia, una dintre marile sale calităţi politice, care l-a ajutat să joace roluri onorabile şi interesante nu doar în interior, ci şi în exterior. Calculele şi mişcările pe care le face în ultima perioadă ne arată un Băsescu la fel de sigur pe sine, cum era până acum, dar anesteziat şi incapabil să se raporteze la realitate.
Preşedintele crede că în politică totul este permis, urmând sfaturile lui Machiavelli aşa cum le-au înţeles unii dintre consilierii săi, dar chiar şi cel mai cinic teoretician al politicii spune că un lider „nu trebuie să aibă toate însuşirile“, dar „trebuie neapărat să pară că le are“».
Citeşte comentariul semnat Sabina Fati, în România Liberă
