Uniţi Salvăm: Ne întâlnim vineri, la ora 11 în Piaţa Unirii din Iaşi pentru a-l întâmpina aşa cum se cuvine pe Victor Ponta. Vom cânta, vom scanda şi vom dansa
«24 ianuarie este o zi cu o semnificaţie aparte pentru mulţi români, motiv pentru care politicienii profită de ocazie pentru a face promisiuni deşarte, pentru a face băi de mulţimi printre oameni aduşi cu autocare, pentru a slăvi memoria eroilor căzuţi, mimând cinstea și onoarea. Întreaga clasă politică a transformat această sărbătoare într-un prilej de circ electoral, prin care încearcă să mascheze minciunile, sfidarea şi dispreţul faţă de cetăţeanii pe care ar trebui să îi reprezinte.
Vineri, 24 ianuarie 2014, vrem să arătăm că nu mai tolerăm impertinenţa lor, să demonstrăm că nu ne mai este teamă de statutul lor, să dovedim că ”toamna românească” ne-a învăţat ceea ce înseamnă cu adevărat unire şi cât este ea de importantă în lupta împotriva unei clase politice care îşi urmăreşte propriul interes, cu preţul libertăţii si a drepturilor noastre fundamentale.
Vineri, 24 ianuarie 2014, ne întâlnim la ora 11.00 în Piaţa Unirii (în faţa Cinematografului Victoria) pentru a pregăti o întâmpinare aşa cum merită exponentul actualului guvern, Victor Viorel Ponta. Vom cânta, vom scanda şi vom dansa Hora ”Uniţi Salvăm Toată România” pentru a demonstra faptul că unirea este a noastră, a cetăţenilor, şi este îndreptată împotriva lui Ponta şi restul clasei politice.
Pentru a fi vizibili şi uşor de recunoscut unii între alţii, aduceţi cu voi un morcov, pentru a i-l arăta lui Ponta! Morcovul va fi simbolul prin care vom ilustra minciunile lui Ponta, dar va fi şi avertismentul nostru pentru el. De ce? Pentru că morcovul pe care ni-l vinde îşi are locul în altă parte!
Veniţi şi cu pancarte, cu steaguri, cu mesaje scrise sau imprimate prin care să vă adresaţi lui Ponta şi restul parlamentarilor. Aduceţi instrumente care să facă gălăgie, pentru a fi siguri că nu vom fi nevoiţi să ascultăm minciunile politicienilor».
SURSA: Pagina de facebook unitisalvam

eu ma voi duce in Piata Unirii si o sa-l aplaud pe Ponta. cel mai bun prim ministru din 1989.
@mircea stim deja de unde :
Si de cam cati jouli vrei sa dai dovada batand din palme ? Care e norma nichitista pentru obtinerea a 3 carnati ?
Mai baietica , de ce nu ne-ai spus ceva mai devreme ca Ponta a fost prim ministru si in 1989 ?
Poate nu a fost asa cum pretinzi tu , ” cel mai bun prim ministru din 1989 ” , dar sigur a fost cel mai tanar ! De fapt… cati au fost in total , in 1989 ?
Hmm , asadar , in 1989 , dupa Dascalescu si inainte de Roman , a avut si micul Ponta o zi sau o noapte de glorie ? Interesant e ca numai tu ai ramas cu informatia asta… Serios , e tare omul , a aratat cand era minor ce vrea sa faca in viata , du-te si aplauda-l ! Cine stie , poate vei fi remarcat… Tu fiind la fel de inteligent ca ministrii uselisti ( ne-ai demonstrat si prin comentariul de mai sus ) , viitorul tau suna bine de tot !
Asa e ! Cel mai bun prim ministru la TV . Cel mai bun impostor in rol de PM . Marimea unui om politic se vede cand reuseste sa lase in urma lui schimbari majore in sistemul pe care il conduce . Sa modernizeze . Ponta desi avea o majoritate zdrobitoare nu a facut NIMIC din marile proiecte anuntate . Au facut legi doar pentru ei si gasca lor . Iar liberalii nu mai termina cu gasca ministrilor incompetenti sau penali ( vezi cazul cu avionul prabusit unde toti ministrii cu raspundere au fost liberali sau Fenechiu,Chiuariu etc ) . Daca as fi ziarist as intreba la o conferinta de presa doar atat :NU VA E RUSINE ?
Hai mai oameni buni fiti seriosi. Chiar acum va gasiti si voi sa scandati si sa fluierati., la o sarbatoare atat de imporatanta pentru Iasi? Eu zic ca trebuie sa fim cu bun simt si sa avem respect pentru aceasta zi de 24 ianuarie. In rest aveti atatea zile din an puteti sa va manifestati, sa scandati, sa afisati pancarde.
Ponta e tanar, destept si nu pune mana la cascaval spre deosebire de hotomanii de basisti care au ras totul. Iesenii vor fi in Piata Unirii si il vor aplauda pe Ponta !
@ionica :
N-ai tu habar ce reprezinta aceasta zi . Nu e sarbatoarea carnatilor .
Si… consideram ca nu e frumos sa batem cu degetul in obraz la adresa lui Ponta… in absenta lui !
Asadar… uite ca am gasit o zi buna !
@Radu ( hmm , 2 postaci nichitisti , 5 nick-uri ! ) :
Ponta e tanar , destept si nu pune mana la cascaval pentru ca are cine sa faca asta pentru dansul .
Merita aplauze , pentru ca e bun plagiator .
Nu se pricepe la economie , dar uite ce imaginatie are cand e vorba de taxe si impozite !
Se descurca bine si la atacarea Justitiei… iar faza cu superimunitatea e superba , poporul e incantat !
Si ce sperante frumoase da el tinerilor care vor sa copieze la bacalaureat ! Numai sa indrazneasca vreun profesor sa-i deranjeze , sau sa se lege vreun procuror de spaga data supraveghetorilor , ca explodeaza seful guvernului din cauza indignarii ! Si ia masuri dure !
Hai sa tinem cont si de faptul ca nu pot multe natiuni sa se laude cu… specialisti in teleguvernare !
Ok , du-te in piata Unirii si onoreaza comanda , nu dezamagi clientul ! ( de 50 de lei aplauze , va rog ! )