Deputatul PSD Sorin Iacoban se dezlănţuie împotriva lui Băsescu. Pesedistul vrea control medical la 6 luni pentru preşedinte şi vorbeşte de cuburile de gheaţă de la Cotroceni
• Locatarul de la Cotroceni se află în imposibilitatea de a-şi mai exercita atribuţiile sale constituţionale şi asta nu din cauza buletinului medical anual, ţinut bine la secret, ci din cauza facturilor vechi pe care domnul preşedinte le are de decontat.
• Trebuie să ne amintim că în 2009 domnul preşedinte Băsescu, bine cablat de STS ştia rezultatul votului scrutinului prezidenţial fără ca unele secţii de votare din afara teritoriului României să fi deschis măcar urnele. Şi atunci vine firesc următoarea întrebare: cum poate ultimul autocrat din Europa să renunţe la serviciile ultimului general care face poliţie politică în Europa, când tocmai acesta din urma i-a oferit pe tava al doilea mandat prezidential.
• Aşa după cum s-a văzut din ultimele manifestări ale încă locatarului de la Cotroceni, cred că ar trebui ca pentru această funcţie să se impună un control medical la şase luni de zile, nu la un an, aşa cum este legislaţia în acest moment.
• Domnule Băsescu, poate că la Cotroceni, unde deja cântă cucuveaua pentru dumneavoastră, au ajuns facturile din decembrie 2009, însă ce veţi face când în decembrie 2014 vor ajunge facturile vechi de zece ani, facturile tuturor românilor de care v-aţi bătut joc şi pe care i-aţi umilit cu zâmbetul pe buze şi evident în compania de acum cunoscută, intimă, a celor patru cuburi de gheaţă, bineînţeles nu singure în pahar?
SURSA: Declaratie politica a deputatului PSD de Iasi, Sorin Iacoban

Ar trebui un consult medical pentru bietul Sorin. A luat-o razna rau e tot. Sa puna o persoana calificata diagnosticul si promit ca fac cheta publica in Tatarasi sa-i cumparam medicamente.
deputatul Iacoban se da el mare da ce-a facut pt iasi? las ca vin alegerile acus (moderare jurnalvirtual)
Am citit declaratia si consider ca are dreptate Iacoban. Basescu si-a infiltrat oamenii in toate serviciile speciale si dupa cum putem observa dl. Opris de la STS a cam dat cu bata in balta. Deci e un parvenit si un incompetent. Cat despre controlul medical la 6 luni pentru Basescu, consider ca este o propunere foarte buna. Are multe iesiri necontrolate, de natura patologica, in sfera psihozei maniaco-depresive, cu elemente de tulburare de personalitate schizoida( VEZI LACRIMILE DE CROCODIL DE LA DISCURSUL LUI CATRE ABSOLVENII INM, s.a.m.d.). Iar acest control la 6 luni va fi foarte bun si pentru viitorii presedinti. Daca o iau si altii razna? Cat despre ce a facut pentru Iasi, din ce am citit si urmarit cateva emisiuni TV cu Iacoban invitat, cred ca are ce sa prezinte iesenilor. Mi-a placut ca abordeaza si se implica in diferite domenii: administratie locala si centrala, tineret, invatamant, sport, cultura, etc.
Ionica … imi pare ca apreciezi faptul ca Iacoban e un “voyeur” care se exprima pe orice subiect, un fel de homo universalis. Datul cu parerea nu costa dar nici nu produce nimic deosebit.
Atacurile lui Dottore Plagiattore le inteleg . E presat de baroni , trebuie sa urmeze o linie agresiva , sa mature din calea PSD toate obstacolele , fie ca sunt puse de opozitie ( si cea mai puternica opozitie oare cine o face ? ) , fie de institutiile statului . Inainte de toate , Pontaxatorul isi permite , deoarece nu-i baiat prost . Rau intentionat , distrugator de tara , iubitor de minciuni , adorator de infractori etc , dar… nu-i un tip prost , si nici lipsit de influenta .


Iacoban si cultura , ha !
E cumplit sa-l asculti si din alta privinta… n-am idee de la care stana a furat accentul , dar cred ca…
Dar… Sorin Iacoban ?
El bisnitarea camere de camin si s-a pomenit in Parlament prin mila lui Nichita , care l-a pus pe liste si l-a prezentat drept… phui , numai minciuni ! Laude nerusinate . Vot politic , dupa cum bine stim , nu conta ca in casuta USL scrie Sorin Iacoban sau Sile Camataru . Se poate mandri omul ca l-au votat pensionarii senili , somerii , betivanii , si indienii , ultimii credeau ca Sorin le va da bani ca sa-si faca si ei palate cu turnulete , cum au rudele lor mai bogate !
Oamenii rafinati nu l-au votat pe Iacoban… Nu , ei ar fi dorit sa-l vada pe Iacoban acolo unde ii e locul : la maturat strazile . Nu asta ar trebui sa faca cei ce nu pot renunta la comunism ?
Oare… daca el candida ca independent… cate voturi lua ? Bine , nu se pune problema de a lipsi asemenea om de placeri esentiale , precum aplaudarea hotului Nastase , sau distrugerea economiei private… Si nu poti sa-l condamni la munca , ca nu rezista ! Nici in unele emisiuni TV nu rezista pana la capat , se enerveaza si pleaca !
El are nevoie de bani si timp liber . Si are . Nu poti sa-i spui ” nu muncesti , nu mananci ” , ca iti rade in fata : ” ei , da !! pariem ?! ” Si mai exista o necesitate , tipic pesedista… nu va inchipuiti ca ar putea trai fara sa minta . Pentru ca nu , nu poate !
Asemenea om isi permite sa denigreze presedintele Romaniei , sa loveasca cu nerusinare in eforturile acestuia de a asigura tarii un climat european , civilizat , mai putin atins de coruptie .
Ii pasa tovarasului Iacoban de cultura , de bunastarea cetatenilor , de evolutie si progres ? Na , ca acum radeti de mine… Da , ce intrebare am mai pus si eu…
…Daca Alexandru Ioan Cuza ar fi avut un accent cum are Iacoban , nu s-ar fi mai realizat Unirea Principatelor !