Cum a fost la mitingul Forţei Civice din Piaţa Unirii

Protest al partidului lui MRU la Iaşi împotriva USL şi a primarului Gheorghe Nichita.

Aproximativ o sută de membri şi simpatizanţi ai Forţei Civice au protestat în Piaţa Unirii, împotriva intenţiei guvernului de a introduce acciza de şapte eurocenţi pe litrul de carburant.

Cei prezenţi purtau pancarte pe care se putea citi printre altele „USL, minciună până la capăt”, „Nu accizei la carburanţi” şi „Jos corupţia, jos guvernul USL”.

„Cerem guvernului să nu introducă taxa pe carburanţi să nu scumpească benzina. De asemenea, îi cerem primarului Nichita să nu-şi bată joc de banii publici”, a spus Dragomir Tomaşeschi, liderul FC Iaşi.

La rândul său, Traian Rânja a amintit că USL a promis autostradă şi spital de urgenţă, dar că nu a realizat nimic, ba mai mult, „cu sprijinul parlamentarilor de Iaşi ai USL, guvernul ieşeanului MRU a fost demolat”.

Participanţii la protest s-au arătat revoltaţi şi în privinţa tăierii teilor.

„Teii sunt simbolul acestui oraş. Suntem revoltaţi de măsura primăriei. Simbolul oraşului nu poate fi şters şi distrus”, a spus Adriana Radu, membră în conducerea FC Iaşi.

De altfel, după mitingul desfăşurat în Piaţa Unirii, membrii Forţei Civice s-au deplasat în marş, pe pietonalul Ştefan cel Mare, locul unde în februarie 2013 au fost tăiaţi peste 70 de tei.

Protestatarii au scandat „Vrem teii înapoi”, iar când au ajuns în faţa primăriei au scandat împotriva lui Gheorghe Nichita.

Politica

Comentarii

8 comentarii to “Cum a fost la mitingul Forţei Civice din Piaţa Unirii”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)