Atac al liberalilor la Cristi Stanciu: Un tânăr vătaf, un orgolios care a decis să devină vedetă

Viceprimarul liberal Marius Dangă susţine că demisia sa din funcţie din funcţie e oricând posibilă, el precizând că PNL încă aşteaptă un răspuns din partea PSD Iaşi privind colaborarea în Consiliul Judeţean.

Marius Dangă a adăugat că mingea e în terenul PSD, după ce liberalii au cerut PSD să nu mai blocheze proiecte de hotărâri în Consiliul Judeţean, unde preşedinte este Cristian Adomniţei.

„Mingea e în celălalt teren (al PSD – n.r.). Va trebui prin fapte ca PSD să ia o decizie. În Consiliul Local, dominat de PSD, noi liberalii am mers pe respectarea cuvântului, dar în Consiliul Judeţean ar fi trist ca un proiect frumos să se rupă, doar pentru că PSD a lăsat relaţiile din consiliu pe mâna unui tânăr orgolios care a decis să fie vedetă”, a spus Marius Dangă.

El a recunoscut că se referă la liderul consilierilor judeţeni PSD, Cristia Stanciu, pe care l-a numit „tânăr vătaf”.

Marius Dangă a afirmat că PNL Iaşi nu a demarat negocieri cu PDL şi PPDD la nivel local, pentru a forma noi majorităţi în consiliul local şi consiliul judeţean.

„Aşteptăm să vedem cum acţionează cei de la PSD. Noi nu avem o atitudine moale în raport cu PSD, ci una corectă. Dacă lucrurile nu se vor aşeza, veţi vedea şi o altă faţă a noastră”, a mai spus viceprimarul Iaşului, totodată liderul pe municipiu al liberalilor.

În urmă cu o săptămână, liderul PNL Iaşi Cristian Adomniţei afirma că în cazul în care PSD se va opune în continuare în Consiliul Judeţean la proiectele importante pe care le va promova, atunci colaborarea PNL-PSD va înceta la Iaşi.

Totodată, Adomniţei a spus că viceprimarul liberal al municipiului Marius Dangă îşi va da demisia.

Şeful CJ Iaşi acuza că reprezentanţii PSD Iaşi au votat împotrivă la acordul cadru privind refacerea unor drumuri în judeţ şi s-au împotrivit ca o parte a terenului de la societatea Fortus să fie preluat de Consiliul Judeţean, pentru realizarea unui parc industrial.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)