Băsescu aplaudat, dar şi huiduit la Iaşi. Un bărbat către unul dintre fluieraşi: «Te-a trimis PSD aici?»
Preşedintele Traian Băsescu a fost aşteptat, miercuri, la ieşirea din hotelul din Iaşi unde s-a întâlnit cu omologul său moldovean, de aproximativ 150 de persoane, o parte dintre aceştia aplaudându-l, în timp ce alţii au fluierat şi l-au huiduit.
Traian Băsescu a ieşit împreună cu Nicolae Timofti din Hotelul “Traian” din Iaşi în jurul orei 15.00, şeful statului român conducându-l pe omologul său moldovean către maşina parcată lângă hotel.
În faţa hotelului se aflau aproximativ 150 de oameni, unii dintre aceştia aplaudându-i pe cei doi şefi de stat, în timp ce alţii au început să huiduie.
“Veniţi la popor să vorbiţi cu noi”, “Stai de vorbă cu oamenii”, “Basarabia pământ românesc”, s-a auzit strigându-se din mulţime.
Unul dintre cei care îl huiduia pe Băsescu a fost apostrofat de un alt bărbat aflat lângă el: «Ce faci, te-a trimis PSD aici?»
După ce l-a condus pe Timofti la maşină, Traian Băsescu s-a întors la mulţimea adunată pentru a discuta cu oamenii.
O femeie i s-a plâns preşedintelui că are un proces care este tergiversat de instanţe, ea înmânându-i un dosar cu documente.
De asemenea, un bătrân, veteran de război, i s-a plâns preşedintelui că trăieşte în sărăcie, cerându-i ca cineva să meargă să vadă care este situaţia sa.
Totodată, preşedintele a dat mâna cu mai mulţi ieşeni adunaţi în faţa hotelului şi s-a fotografiat cu un copil.
Preşedintele a stat de vorbă cu oamenii în faţa hotelului preţ de câteva minute, apoi s-a urcat în maşină.
Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, miercuri, la Hotelul “Traian” din Iaşi, cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti.

Nici dictatorii/tradatorii nu mai sunt ca alta data.Sa vina la Iasi si sa primeasca huiduieli, in loc de pppuppppaturi ? Se pare ca lumea nu traieste bine, domnule spritu’,pardon,presedinte.
donul Ghetau, aici sunteti rautacios, unde ati vazut fluieraturi? erau 2-3 batranei montati si atat. eu m-am dus acolo sa-l vad si pe el si pe moldovean. sub ochii nostri s-a facut istoria la Iasi. las ca vine si dragul de Pontanac. sa vezi atunci fluieraturi si huiduieli (moderare jurnalvirtual)