Se confirmă: Chirilă a spus în şedinţa PNL Iaşi că e tentat să candideze la şefia filialei
Vicele demis al CJ Victor Chirilă a confirmat joi seară ceea ce jurnalvirtual anunţase cu câteva ore mai devreme. Omul vrea să candideze la şefia PNL Iaşi împotriva lui Cristian Adomniţei.
Lucrurile nu sunt bătute în cuie, dar Chirilă a făcut anunţul în şedinţa conducerii judeţene a liberalilor.
Victor Chirilă le-a explicat colegilor de partid că ar fi bună competiţia internă şi că e tentat să intre în această bătălie. El a spus că a primit semnale din teritoriu şi că deocamdată n-a luat o decizie fermă, dar se gândeşte serios să candideze.
Problema e că Victor Chirilă a fost desemnat şef al campaniei electorale PNL pe judeţ, iar dacă va intra în bătălia internă, va trebui să renunţe la coordonarea campaniei liberalilor.
Intrarea în cursă a lui Chirilă împotriva lui Adomniţei pare un act de curaj. Este posibil ca fostul vice de la CJ să fie împins către candidatură de oameni din filială nemulţumiţi de iminenta pierdere a posturilor dupa ieşirea PNL de la guvernare.
Pe de altă parte, PSD Iaşi este interesat de tulburarea apelor în PNL Iaşi, pe modelul aplicat cu Tăriceanu la centru. Mai mulţi fruntaşi PSD au vorbit deja despre „neliniştile” din filiala din Podu Roş. Rămâne de văzut dacă pesediştii se vor opri aici sau vor acţiona precum Rusia în Crimeea.

eu nu cred ca informatia e reala. este data asa la plesneala. il cunosc bine pe Chirila si nu face el jocuri din astea.
Asta e prieten cu Bodea….
mana moarta ca si la municipiu, sa vedeti ce stras va fi scorul .