Ce şanse are Victor Chirilă la şefia PNL Iaşi
Sâmbătă au loc alegerile din PNL Iaşi. Se va stabili liderul filialei judeţene pentru următorii patru ani. Sunt doi candidaţi care se vor bate pentru conducerea organizaţiei: Cristian Adomniţei şi Victor Chirilă.
Favorit cert este Adomniţei, care ocupă şi postul de preşedinte al Consiliului Judeţean. Interesant, dacă Victor Chirilă ar câştiga scrutinul, un şef de CJ ar fi subalternul unui simplu consilier judeţean.
Chirilă a ieşit la rampă zilele trecute, prezentând formula victorioasă pentru sâmbătă. Chirilă se bazează pe voturile din judeţ ale delegaţilor, el invocând relaţia bună pe care o are cu primarii liberali.
PNL are 47 de primari în judeţ. Surse liberale susţin că în realitate Victor Chirilă se poate baza pe sprijinul a doar 10-12 primari. Aceleaşi surse afirmă că şi alţi primari i-au promis sprijinul, însă aceştia joacă la două capete, iar în final se vor reorienta către Adomniţei.
Cum în municipiul Iaşi, situaţia îi este clar defavorabilă lui Chirilă, şansele ca acesta să câştige şefia filialei nu sunt foarte mari.
Potrivit unor calcule care circulă printre liberali, Chirilă nu va obţine mai mult de o treime din voturile delegaţilor.

Lupta va fi acerba. Daca este asa cum spui Florine, de ce se agita asa de tare Adomnitei? Acum merge pe la primari si ii ia la ” fratii mei, dragi colegi , iubiti prieteni etc ” uitand ca pana acum nu ii primea decat cu programare , uitand ca nu a alocat nici un banut , sugerand directorilor sclavi pusi de el sa nu le rezolve nici o problema fara acordul sau. Dupa mine, are sanse , dar atentie e cam bara / bara cu Chirila si asta stie si el foarte bine !
O TREIME? De unde frate? Daca ia 10% e mare lucru. Chiar ar fi tare.
cine stie..Chirila isi poate da demisia din consiliu pentru a avea timp sa se ocupe de partid.
Se aude deja ca la centru au inceput deja glume pe seama lui Chirila. Lumea nici nu vrea sa conceapa ca unul ca el ar putea conducere filiala Iasi. N-are sanse sa castige….
Dar votul nu se culege de jos in sus.?sau vin cei de la centru sa va pună omul.!?