Prima declaraţie a lui Cristian Adomniţei după anunţarea rezultatului: Liberalii din Iasi au ales azi calea neatârnării faţă de PSD
Cristian Adomniţei este noul lider al filialei judeţene a PNL Iaşi. El a fost ales cu 73 la sută din voturile celor prezenţi. Adomnitei a luat 409 voturi, în timp ce Victor Chirilă 151.
„Mă bucur pentru colegii mei liberali. Au înţeles că singurii care luptă pentru proiectele Iaşului sunt cei din PNL. Astăzi au ales calea neatârnării faţă de PSD şi de a ieşi în faţa ieşenilor şi a le spune ce au făcut pentru oraş. Liberalii vor da aeroportul, în timp ce in perioada cât a fost în fruntea acestui judeţ, PSD nu a făcut nimic. Respingem politica PSD de a bloca şi a cumpăra la bucată membrii liberali. Colegii mei au ales azi calea demnităţii şi a lucrurilor bune pentru oraş în defavoarea atarnării de PSD şi a problemelor personale. PNL a dat semnalul că suntem alternativa la PSD. Cei din PSD au guvernat 20 de ani la Iaşi şi nu au făcut nimic. Eu unul nu mă agăt de trenul PSD, iar PNL dă un mesaj clar în acest sens”, a declarat Cristian Adomniţei pentru jurnalvirtual.

Sa vezi si sa nu crezi..Asta e un mic dictator deocamdata.!
auzi domnul “stele” cred ca te cam ia valul. In primul rand, fara PSD nimeni nu stia ca existi, in al doilea rand, PSD are cele mai multe fonduri europene pentru IASI( cu rele si bune), in al treilea rand, cand s-au tait teii nu AI iesit sa zic nimica, cand au pus inca 32 de taxe USL, nu ai iesit sa zici nimica, cand ati votat superimunitate NU AI ZIC nimica, cand ai gasit in visteria consiliului PATRUZECI CI CINCI DE MILIOANE DE EURO nu ai zis nimica…..pai sa avem pardon, dar cred ca e ABERANT sa vorbeste pe dinafara…..aaaa daca tot vad ca zici proiecte europene…..nu vad unul in JUDET, poate nu am vazut sau nu am citit ziarul TAU, acolo posibil sa te fi laudat cu meritele altora!!!! ca da asa e in politica. Domnule GHETAU va rog frumos cand mai cereti interviu de la acest domn, sa il intrebati si ce proiecte europene are, sa pot si eu sa compar cu alti(fosti) presedinti de CJ.( raul de bine) S-au e doar asa ca aveti simpatii si intrebarile incomode nu se adreseaza???