De ce vrea liberalul Stroe prietenie pe viaţă cu PSD (UPDATE)
Radu Stroe: “Eu n-am auzit ca Ponta să facă traficul ăla de influenţă de care se vorbeşte. Dacă a fost Duicu în birou, nu am ştiut că e el “.
«N-am ştiut că e el». Frumos, nu? Da cine credeai că era, Răducule? Acum înţelegem de ce Stroe vrea prietenie pe viaţă cu PSD-ul. Sunt legaţi toţi, unul de altul.
Procurorii DNA susţin, în referatul la dosarul de corupţie al preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, faptul că acesta şi-a folosit calitatea influentă pentru a determina o promovare în centrala Ministerului Afacerilor de Interne pentru Ştefan Constantin Ponea, şeful Politiei Mehedinti. Ca să rezolve asta, Duicu a mers, potrivit procurorilor, în biroul lui Victor Ponta, de la Palatul Victoria.
Premierul Victor Ponta a evitat astăzi să clarifice dacă, aşa cum au precizat surse din DNA pentru gândul.info, ar fi influenţat numirea la conducerea IPJ Mehedinţi a lui Constantin Ponea, omul care urma să îl scape pe preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, de dosarul de conflict de interese şi să obţină numirea soţiei sale, Elisabeta Ponea, într-un post de conducere la Direcţia Naţională Anticorupţie.
“Sunt absolut convins că veţi primi de la procurori înregistrările de la mine din birou”, a replicat Ponta.
Întrebat dacă a avut o discuţie cu Petre Tobă, şeful Poliţiei Române, legată de această numire, premierul s-a eschivat. „Nu, nu cred”.
Pus apoi în situaţia de a preciza dacă nu a avut o astfel de discuţie sau este nesigur, prim-ministrul a atacat jurnaliştii care au dat detalii din dosarul „Duicu” care menţionează şi numele său. „Eu nu ştiu de aşa ceva. Au fost foarte mulţi prim-miniştri, au fost şefi de servicii de informaţii, au fost conducători de instituţii. Veţi primi, şi la Gândul, şi la B1 şi la unde mai trebuie şi o să vă convingeţi şi dumneavoastră”, a spus Ponta.
UPDATE: Intre timp, Radu Stroe a fost exclus din PNL, la propunerea lui Crin Antonescu. Decizia fost luata in Biroul Politic National.

mariane ce te faci… iti pleaca valorile la DNA Bucuresti!!!