Vice la nivel naţional, Cristina Dobre nu face parte din BPJ-ul portocaliu de la Iaşi

Cristina Dobre ocupă postul de vicepreşedinte la nivel naţional al PDL, fiind membru în Biroul Permanent Naţional. Cu toate acestea, Dobre nu face parte din noul BPJ al filialei ieşene.

Surse din PDL spun că Dobre nici n-a mai participat la ultimele şedinţe ale conducerii naţionale ale partidului.
În zilele dinaintea marii trădări pedeliste de la CJ, când PDL-ul lui Surdu a votat pe ascuns omul susţinut de PSD, Cristina Dobre s-a pronunţat ferm în favoarea unei alianţe de dreapta în Consiliul Judeţean.

La scurt timp, Dobre şi-a schimbat se pare punctul de vedere, ea fiind în cărţi la un moment dat pentru şefia Casei de Asigurări Iaşi. Mai mult, Cristina Dobre a apărut alături de Surdu la o conferinţă de presă la sediul PDL Iaşi, la o zi după puciul reuşit de la CJ.

Surse din conducerea naţională a PDL spun că după europene, Vasile Blaga va face o evaluare la sânge a activităţii vicepreşedinţilor partidului.

Politica

Comentarii

6 comentarii to “Vice la nivel naţional, Cristina Dobre nu face parte din BPJ-ul portocaliu de la Iaşi”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)