Deputatul Blăjuţ: Păcăleala cu autostrada Iaşi-Tg. Mureş ar trebui condamnată în primul rând de parlamentarii ieşeni ai PSD

Deputatul independent Viorel Blăjuţ susţine că ieşenii sunt păcăliţi de actuala putere cu autostrăzile care vor brăzda Moldova, însă nimeni nu spune când anume vor începe lucrările.

„Zilele trecute, ieşenii au primit o nouă veste incredibilă. Cel puţin două autostrăzi vor lega Iasul de sudul şi vestul ţării. Vestea a fost dată chiar de către primarul PSD al Iaşului, domnul Gheorghe Nichita, care ar fi discutat personal cu domnul Şova. Din păcate, nu li s-a spus ieşenilor şi când va începe construcţia acestor autostrăzi”, afirmă Blăjuţ.

El a precizat faptul că nu există deocamdată studiile de fezabilitate necesare şi nici bani pentru începerea lucrărilor.

„Această veşnică păcăleală la care recurge actuala putere, ori de câte ori vine vorba de proiectul autostrăzii care să scoată Iaşul din izolare, trebuie condamnată în cel mai vehement mod posibil şi în primul rând chiar de către parlamentarii PSD ai Iaşului. Aceştia trebuie să fie solidari cu cei care i-au trimis în Parlament”, mai spune Blăjuţ.

Parlamentarul aminteşte şi de promisiunea USL făcută în «Manifestul pentru Iaşi» referitoare la proiectul cu autostrada Iaşi-Tg. Mureş, promisiune de care s-a ales praful.

Politica

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)