PNL aşteaptă scuze de la pesedistul Stanciu, pentru jignirile la adresa lui Dangă: «Dacă nu face asta, îi vom spune domnul needucat»
Liberalii ieşeni îi solicita consilierului judeţean PSD Cristian Stanciu să-şi ceară scuze după ce l-a jignit pe şeful municipalei PNL, Marius Dangă.
Totul a pornit de la afirmaţia lui Dangă într-o conferinţă de presă că liberalii ar putea declanşa proteste pe pietonal dacă PSD va insista în CJ cu schimbarea numelui aeroportului. Totodată, Dangă a catalogat ca iresponsabilă acţiunea iniţiată de Stanciu (şeful consilierilor judeţeni PSD).
Ulterior, Cristian Stanciu a reacţionat dur, într-o declaraţie acordată Ziarului de Iaşi: «Înţelepciunea populară ne învaţă să nu ne punem mintea cu prostul».
PNL îi solicita lui Stanciu să-şi ceară scuze pentru jignirile la adresa lui Marius Dangă.
„Expresia folosită de domnul Stanciu denotă nu numai necunoaşterea normelor de bun simţ şi a codului bunelor maniere, dar ele atrag atenţia asupra unei escaladări a tensiunii pe care consilierul judeţean o propagă de ceva timp în sedinţele Consiliului Judeţean. Mai mult, asemenea reacţii demonstrează nervozitate şi frustrare faţă de eşecul înregistrat de domnia sa în tentativa de a bloca cel mai important proiect: modernizarea Aeroportului Internaţional”, susţine vicepreşedintele PNL Iaşi Alexandru Muraru.
Liberalii mai spun că „degradarea limbajului domnului Stanciu poate avea legătură cu degringolada de alianţe şi înscenări pe care PSD Iaşi le-a demarat după ce primarul Gheorghe Nichita a ordonat ruperea USL”.
Totodată, PNL susţine că lipsa de reacţie a şefului PSD Iaşi Gheorghe Nichita în acest caz arată o „încurajare implicită” a liderilor social-democraţi ieşeni.
«În condiţiile în care scuzele publice din partea domnului Stanciu nu vor veni, PNL Iaşi şi, implicit, consilierii locali şi judeţeni i se vor adresa de acum domnului Stanciu cu formula „domnul needucat”», mai spune vicepreşedintele PNL Iaşi.

eh… copy/paste si ei pe aia mari: “Tu ce faci, fa, Doina, aicea? Aveai chef de niste inundatii?”
” Domnul needucat ” ?
Pai un om needucat nu e domn…
Socialistii nu sunt domni . In PSD nu exista domni , liberalii ar fi trebuit sa stie asta !
Nu , nici macar Ponta , prezidentiabilul ” ce faci , fă ” !
Hai nu deraiati..sau sunteti toti naimitii PNL? N-ati santajat voi PSD-ul afirmand in presa ca “daca PSD umbla la numele aeroportului o sa regrete transformarea pietonalului”? Asta nu este numai prostie, este santaj…este infractiune, reglementata de art 194 C.P. Concluzie: e mai mult decat prostie.
serios.?!dar eu am vazut exact invers ca Stanciu a fost atacat foarte dur de Danga si compania..
Da,ASA este dar se pare ca la Danga nu se pune.Îl ataca pe Stanciu pentru ca la Cj pesedistul nu-i cinta deloc in struna lui Adomnitei.
@Marius:


Sa regrete… pentru ca PSD are sediul in zona , si in cazul unui protest ( legat de aeroport si nu numai ) exista mult spatiu , se pot aduna multi oameni in fata cuibului pradatorilor socialisti . Tu nu intelegi nimic , niciodata .
Mmm , ce faza… sa-l vezi pe Nichita disperat :
” Deblocati capetele pietonalului !! Scoateti tot ce poate impiedica circulatia auto… nu , Chirica , nu chema masinile ca n-avem timp de incarcat , zi-le baietilor sa impinga totul pe trotuare , da , da , pe trotuare , ca sa n-aiba loc manifestantii , asa ! Si sa fie deviat traficul ! Vreau sa vad automobile ruland cu viteza pe Stefan cel Mare , nu-s treceri , nu-s semafoare , nu-s indicatoare ! Hai , mai repede , mai repede ca se aduna lumea ! Mai repede , ca ne pomenim cu bulevardul plin de oamenii lui Danga ! Si o sa vina de la toate partidele de dreapta , ca ne urasc ! Erau buni teii , ca i-ar fi tinut mai imprastiati , salcamii astia chinuiti de anorexie n-o sa-i impiedice sa formeze grupuri compacte ! Acuma inteleg eu de ce nu voia Ponta sa se rupa USL… Hei ! Vreau sa am o fereastra deschisa acolo in spate , sa pot fugi in caz ca… ”
Santaj ? Nu . Infractiune ? Nu . Mai mult decat prostie ? Da . Insa doar la tine .