Democraţie originală la PDL Iaşi: Unul dintre fidelii lui Surdu, lăsat să vorbească în conferinţa lui Oprea

Gabriel Toncean, unul dintre contestatarii lui Dumitru Oprea în PDL Iaşi a venit la conferinţa de presă a noii conduceri a filialei, ba mai mult a fost lăsat să vorbească.

„Sunt supărat pe domnul Oprea. A făcut activitate pentru PMP, FC, dar n-a trecut în ultimii doi ani pe la partid. A venit acum în PDL împreună cu alţi oameni, care nu au mai fost prezenţi de mult timp pe aici”, a spus Toncean, unul dintre susţinătorii fostului lider al filialei, Gabriel Surdu.

După ce Toncean a vorbit câteva minute, Dumitru Oprea a intervenit, spunând că n-a plecat din PDL şi că este bucuros că vechea echipă, din care faceau parte intre altii Gabriel Grigore, Cătălin Toma sau Marius Spînu, a revenit în PDL.

„Toţi cei care au plecat au fost îndepărtaţi de oameni din PDL care nu aveau nici o treabă cu partidul. A fost o perioadă ruşinoasă pentru PDL, când filiala a fost condusă de un om (Gabriel Surdu – n.r.) care lucra cu primăria”, a spus Dumitru Oprea.

Întrebat dacă prietenia Surdu-Nichita a fost benefică pentru PDL Iaşi, Gabriel Toncean a avut un răspuns ezitant, apoi a părăsit sala în care se desfăşura conferinţa de presă a PDL.

Politica

Comentarii

4 comentarii to “Democraţie originală la PDL Iaşi: Unul dintre fidelii lui Surdu, lăsat să vorbească în conferinţa lui Oprea”

Scrie un comentariu

(obligatoriu)

(obligatoriu)